Cascada

Există o teorie filozofică conform căreia universul este permanent creat de Dumnezeu. Mereu se înnoieşte, mereu este ceva nou născut.

Când îţi sărbătoreşti ziua de naştere, te întorci în momentul de initium al vieţii tale de acum. Dar nu e doar atât. Este în primul rând un nou început pentru tine. Te naşti iar, pentru această lume. Ai trăit o perioadă de timp, dar acum, iar te naşti. Ai voie să ceri Lui Dumnezeu ceea ce poate până acum ai uitat, sau nu te-ai gândit că poţi cere. Ceri, de fapt, Tatălui tău. El te-a trimis aici şi Lui e firesc să îi spui dorinţele tale, aspiraţiile tale.

Te naşti iar de ziua ta. E o mare sărbătoare: a ta, a părinţilor tăi, a vieţii tale de până acum şi a vieţii viitoare. Eşti din nou faţă în faţă cu Tata. El îţi dăruieşte încă o vreme pe pământ. Tu îi oferi iubirea ta şi credinţele tale. De aceea ziua de naştere este un moment de început, nu doar pentru micuţul ce prima oară ne vede lumea. Este un început pentru fiecare dintre noi. Ne naştem în fiecare an, în aceeaşi zi dar mereu mai îmbogăţiţi decât anul trecut. Se poate calcula chiar exact ora care coincide astrologic cu momentul primei tale naşteri în viaţa asta.

Întotdeauna un început are o forţă magică (şi de această dată folosesc cuvântul ”magic” cu sensul său propriu). Ceva din trăirea ta de atunci se va regăsi în toate clipele viitoare cu o mai mare forţă decât alte impregnări cotidiene.

Priveşte-ţi ziua de naştere ca pe o naştere într-o nouă viaţă. În acea viaţă la care ai visat, şi în care ai acele forţe pe care ţi-ai dorit să le ai, acele calităţi ce ştii că îţi sunt necesare. Trezeşte-te la viaţa pe care ţi-ai pregătit-o prin fiecare zi pe care până acum ai trăit-o. Poţi spune că asta faci în fiecare zi, şi parţial aşa e. Dar, în ziua ta de naştere e totuşi mai mult. Se încheie un ciclu, începe altul.

Fii atent la lecţia pe care o primeşti în dar în fiecare an de la Tatăl tău.

Să vă spun ceva din lecţia mea de anul acesta.

Mi-am dorit să merg la mare pentru că o iubesc şi în faţa ei mă simt în faţa frumuseţii pure şi a infinitului. Nu am ajuns la ea. Am vrut să mă urc la Sfinx să trăiesc iar zborul libertăţii acolo. Nu am ajuns nici acolo.

Mi s-a deschis drumul spre o cascadă. Se numeşte ”Urlătoarea”. În faţa ei, înainte să mai apuc să întreb ”De ce acolo de ziua mea?” am fost copleşită de graţie. Graţia frumuseţii Lui, a iubirii Lui, a puterii Lui. Era totul acolo şi şuvoiul tumultos al cascadei îmi spunea iar că aşa de alb şi de puternic şi de curat vine darul lui Dumnezeu. Şi nu se opreşte nici o clipă. Graţia vine neîntrerupt, aşa cum acea apă curge acolo neîncetat.

Doamne, ce minune eşti!

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Articole

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s