Arhiva zilnică: decembrie 22, 2009

Hridaya yoga în România

Hridaya Yoga este Yoga Inimii Spirituale. Este yoga pentru sufletul tău; este o cale spre tine însuţi, pornind de la tine însuţi.

Întotdeauna realizările tale s-au împlinit pentru că ai făcut totul din inimă. Adevarata viaţă o trăieşti când pui inima ta în miezul oricărei activităţi şi când visele-ţi palpită în ritmul inimii. Doar atunci simţi că drumurile ţi se deschid şi nu mai ai obstacole. Cursul vieţii pare dulce şi plin de promisiuni şi vezi că fericirea este aproape.

Astfel este Hridaya yoga – o cale de la Inima ta spre Inima ta.

Yoga in Romania trebuie să aibă un caracter aparte, legat de specificitatea acestui popor. Românii ştiu să trăiască din plin şi în ceea ce fac, Inima le este cel mai des calauză. Caldura sufletelor celor de aici, iubirea cu care ştiu să te inconjoare vin din adâncul frumos al fiinţei lor. De aceea, o cale spirituală care are ca centru Inima si ca ţel – Inima este firească în România.

Modalităţile folosite sunt în principal meditative, dar includ şi lucrul cu corpul fizic ce ne susţine viaţa pe Pământ.

Tema principala a meditaţiilor este descoperirea Inimii. Ne reamintim de ea şi ne propunem să îi redăm adevarata valoare de sursă şi centru al vieţii noastre. Ce ar putea fi mai cuprinzător? Inima ta poate primi în ea totul, poate exprima fericirea, blândeţea, frumuseţea, forţa şi nemărginirea. Pentru că suntem nelimitaţi în iubire şi în visare. Iar cand visul devine o expresie a realitaţii, deja eşti în Inima ta.

Iata si o scurta prezentare a sistemului :

CLICK !!! HRIDAYA – YOGA – YOGA INIMII SPIRITUALE

Publicitate

2 comentarii

Din categoria Articole