martie 7, 2010 · 1:16 am
Tantra este fascinantă, căutată, studiată, discutată, controversată, neînţeleasă, admirată, blamată… dar în nici un caz, nu poate fi ignorată de cei care se apropie de domeniile spiritualităţii orientale. Şi de fapt, nici blamată de cei care încep să o cunoască.
Apărută într-o ţară în care sistemul castelor mergea atât de departe încât unii oameni erau consideraţi de neatins, sau nu aveau voie să participe la orice activitate a comunităţii, tantra întoarce faţa religiei către orice om. Deschide toate porţile tuturor oamenilor, îmbrăţişează orice căutător sincer al realităţii. Tantra nu respinge pe nimeni şi te primeşte cu tot ceea ce eşti- ca om şi ca zeu. Tot ceea ce este în tine merită înţeles şi luminat. Fiecare dintre noi primeşte o şansă la redescoperirea de Sine şi la recunoaşterea Inimii sale.
Această idee a înţelegerii faptului că minunea există în fiecare om este unul din primele lucruri care m-a atras la domeniul tantric.
Cel mai frecvent se vorbeşte în occident despre tantra sexuală. Cât de departe sunt aceştia de adevăr! A pune egalitate între practicile sexuale, oricît de rafinate ar fi ele, şi domeniul atât de vast al tantrei denotă superficialitate. De asemenea, tot departe de adevăr sunt şi cei care consideră că ”fac tantra” dacă aprind mai multe lumânări şi fac dragoste cu continenţă, spunând în gând unele mantre şi agăţându-şi pe pereţi desene hinduse sau yantre. Foarte mică este eficienţa spirituală în acest caz.
De acest domeniu al sexualităţii tantrice te poţi apropia, spun textele sacre, doar dacă ai ajuns să-ţi disciplinezi mintea, să ai un suflet pur, să fii un om care respectă normele morale şi etice în yoga. Abia după aceea ai voie să înveţi practici sexuale tantrice. Fără puritatea minţii, a sufletului, a corpului… acest teritoriu rămâne străin şi energiile sunt deviate de la menirea spirituală pe care o au. Atunci sunt situaţiile în care apar devierile cunoscute în occident.
Am vorbit aici despre aceste lucruri pentru a arăta că este foarte puţin să te mulţumeşti sa gândesti despre tantra că este doar o sumă de teorii şi tehnici legate de sex.
Universul tantric este vast şi acoperă atât cosmogonia cât şi evoluţia umană. Medicina, astrologia, astronomia, arta, asana, pranayama, meditaţia sunt cuprinse în tantra.
Există două mari ramuri: ”de mâna stângă”, în care sunt incluse şi tehnici sexuale (Atenţie! Nu doar aşa ceva!), şi ”de mâna dreaptă” (nu se au în vedere practicile sexuale). Superioară acestora se cosidera a fi calea tantrică directă, a introspecţiei, în vederea revelării esenţei divine.
Tantra se bazează pe înţelegerea a două principii fundamentale: Shiva şi Shakti – conştiinţa şi energia sa.
În seminarul de tantra pe care îl vom face nu vom include ramura ”de mâna stângă”, ci doar aspecte din tantra „de mana dreapta” completate cu direcţiile specifice căii tantrice directe – a revelării Sinelui. Vom folosi asane, tehnici de pranayama, mantre, yantre, aspecte ritualice necesare declanşării unor transformări ireversibile. Nu vom alerga după stări de o oră; vom căuta să împlinim modalităţi ce pot transforma o viaţă.
Maha Vidya se va revela ca fiind parte din existenţa de zi cu zi.
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Similare
„Minunea exista in fiecare om”, asa e. Si trebuie sa ai ochii deschisi ca sa vezi minunea. Sa (re)inveti sa vezi minunea…
De ce nu tratati in mod egal ambele ramuri din tantra ?
Nu cumva riscam sa pierdem sentimentul totalitatii ?
Am ales sa ne ocupam de Dasha Maha Vidya in corelatie cu tantra de mana dreapta si cu cea de a treia forma de tantra care implica orientarea direct spre atman. Nu se pierde acel „sentiment al totalitatii”, cum ii spui tu, Dan, din moment ce aspiri catre Inima Spirituala.
Daca ar fi sa te gandesti la intreaga creatie… nu o poti cuprinde parcurgand oricat de multe cai spirituale ar fi pe lume… daca nu esti centrat cu tot dorul tau, si elanul tau, in atman. Si apoi, e firesc sa existe o selectie a ceea ce faci. Te invitam la celelalte seminarii, sa vezi ca vei trai sentimentul totalitatii.