Tara descrisă de Frawley

În forma, culoarea și aparența lui Tara putem găsi multe simboluri și înțelesuri, în special în lumina faptelor prin care ea este binecunoscută. Există în tradiția budistă multe înfățișări pe care Tara le poate lua, așa cum se poate vedea din cele 21 de forme, cele 8 Tara-e care ne salvează din cele 8 pericole și rugăciunile respective către ele. Tara este, totuși, cel mai adesea cunoscută în 2 forme: Tara cea albă și Tara cea verde.

Tara cea verde e văzută ca aducând pacea, salvând ființele din pericole și temeri. Ea este, așa cum și numele o sugerează, de culoare verde, simbol al acțiunii care trezește și al compasiunii active; în corelație cu aceasta este legătura ei cu Amoghasiddhi care domnește asupra familiei de Buddha-și ai acțiunii. Astfel, Tara acționează doar pentru binele adoratorilor ei și este rapidă în ceea ce face.

Tara cea albă este caracterizată de cei 7 ochi ai săi, trei pe faţă, câte unul pe fiecare palmă și câte unul pe talpa fiecărui picior. Ochii aflați pe fața ei semnifică puritatea corpului, vorbirii și minții. Cei de pe mâini și picioare reprezintă cele patru calități nelimitate ale unui bodhisattva: compasiunea, bunătatea iubitoare, bucuria și egalitatea.

Tara cea albă este populară pentru că este cunoscută ca oferind binecuvântarea pentru o viaţă lungă. Din acest motiv, mulți practicanți primesc inițierea în Tara cea albă și realizează practica corespunzătoare când devin bolnavi. Ea va veni în ajutorul lor și îi va salva de la boală și moarte.

Tara cea albă este cunoscută ca fiind Chintamattra Cakra, ”Roata care împlinește toate dorințele” , nume care vine de la mantra rădăcină aflată în inima ei.

În filozofia budistă se arată că există trei corpuri (kaya) ale unui Buddha. Ele sunt Dharmakaya, Corpul Adevărului, Samboghakaya, Corpul Fericirii complete și Nirmanakaya, Corpul emanației. Dharmakaya e lipsit de formă, reprezentând unirea ființei iluminate cu vidul atotpătrunzător. El nu există ca un loc anume, ci ca o realitate ultimă a unui fenomen. Shamboghakaya și Nirmanakaya sunt amândouă, pe de altă parte, corpuri ale formei. Shamboghakaya este o proiecție spontană a lui Dharmakaya. El este creat de dorința unui Buddha de a ajuta toate ființele.  El are o natură pură. Nirmanakaya este cel mai de jos nivel, cel al formei fizice a unui Buddha (care are cele 32 de trăsături majore și cele 80 de trăsături minore ale înțelepciunii). Nirmanakaya apare în tărâmul uman pentru a revela dharma când condițiile sunt propice. Cele trei kaya pot fi descrise cel mai bine unul în relație cu altul în felul următor: în timp ce Dharmakaya este produsul direct al pătrunderii unui Buddha în natura ultimă a realității – înțelepciunea sa –, cele două corpuri cu formă sunt rezultatul motivației altruiste de a-i ajuta pe ceilalți. Prin urmare, ele sunt infinite în număr, manifestându-se prin timp și spațiu oricând și oriunde sunt ființe capabile să fie conduse spre eliberare. Prin urmare, deși corpurile cu formă sunt produse de compasiunea unui Buddha, apariția lor este corelată cu meritele celorlalți.

Tara personifică aceste trei kaya în mod perfect, însă datorită lipsei noastre de realizare tindem să o percepem ca existând doar în Nirmanakaya, în statui, artă, mari învățători, frați întru comunitatea spirituală și așa mai departe. ”În cele din urmă tot ce apare în Nirmanakaya este recunoscut ca fiind propria ei emanație și este experimentat ca absolut inseparabil de vidul lui Dharmakaya și de claritatea lui Sambhogakaya.” (Chagdud Khandro).

Tara Tantra implică trei practici – una exterioară, una interioară și una secretă – și diferite inițieri care sunt necesare pentru fiecare dintre aceste practici. Astfel, cu fiecare inițiere diferită, bazată pe diferitele nivele ale practicii tantrice, fiecare ritual este unic în execuția și reprezentarea sa. Aceste ceremonii, cunoscute ca fiind o ”transmisie de putere (wang kur)”, implică vizualizări, mantra-e, mudra-e și utilizarea obiectelor rituale. Este în esență o ”permisie” și este considerată ca atare. Inițierea este o purificare a corpului, minții și vorbirii și ne permite să medităm asupra zeității, să recităm mantre și să intrăm în starea de contemplare a zeității (samadhi).

Buddha își sfătuiește discipolii că, dacă doresc să continue pe această cale, ei trebuie să înceapă să implice diferitele tipuri de înțelepciune în practica lor. Prin intermediul acestei înțelepciuni, și doar prin această înțelepciune, discipolul este capabil să atingă cunoașterea vidului. Astfel, Tara este însăși manifestarea potențialului nostru. Dincolo de convenții, concepții și desemnări, ea este încarnarea vidului. Pentru că este vidul, ea nu are nici o formă și există ca și Dharmakaya. Cu toate acestea, așa cum s-a arătat mai devreme, Tara este de asemenea capabilă să se manifete ca Sambhogakaya. La acest nivel ea ne apare. Ea este, alături de alte zeități, natura pură a minții, perfecțiunea cunoașterii și vidul. Din acest motiv, Tara ajunge să fie cunoscută ca fiind ”mama tuturor Buddha-șilor”.

Tara este ”mama” pentru că activitatea ei face ca ființele să se înalțe către iluminare.

Ideea principală din spatele ritualurilor și practicilor este, în esenţă, să stabilească o conexiune cu acea zeitate. În aceste ritualuri, există mai multe faze diferite, fiecare dintre ele urmărind să adâncească legătura dintre practicant și zeitate. Aceste faze includ vizualizări, ofrande, rugăciuni și mantra-e. ”Prin intermediul ritualului, mintea noastră este imprimată de prezența și binecuvântarea zeiței.” (Bokar Rinpoche 63). Pentru a crea această imprimare, trebuie să ne folosim corpul, vorbirea și mintea…

Folosind corpul nostru, creăm un altar, oferim ofrande, ne așezăm în postura corectă de meditație și realizăm mudra-ele specifice. Aceste acțiuni sunt văzute ca o ofrandă adusă zeității sau chiar o invitație. Prin aceste acțiuni, prin ”completa implicare a persoanei noastre”, efectul ritualului asupra minții este mărit. Vorbirea noastră este utilizată pentru a recita mantra-e și diferite texte pe parcursul practicii noastre, servind drept suport pentru acțiunile corpului și minții. Vorbirea noastră evocă astfel ceea ce mintea noastră gândește și corpul arată. În cele din urmă, mintea noastră este principalul realizator al ritualului, concentrându-se și focalizându-se în toate fazele ritualului: ”găsirea refugiului, dezvoltarea motivației pentru trezire, consacrarea ofrandelor, invitarea zeității, vizualizările, ofrandele, omagiul, recitarea mantra-elor, cererea iertării pentru greșelile făcute în timpul ritualului, plecarea zeității, dizolvarea vizualizării și dăruirea”.

În întreg, ritualul lucrează pe câteva nivele ale intenției. El există ca și purificare, îndepărtând vălurile obscurității construite de propria noastră minte aflată în greșeală și de iluziile ei. În plus, suntem capabili să câștigăm merit și să începem să construim o karma pozitivă, creând un efect de durată asupra vieții și practicii noastre. Cel mai mult însă, ritualul ne pregătește pentru manifestarea Corpului de Fericire – arătându-ne astfel că adevăratul potențial al minții noastre nu este cu nimic separat de zeitatea însăși. Un alt aspect al practicii lui Tara este rugăciunea și omagiul. Recitarea rugăciunilor și a mantra-elor în timpul muncii, zi și noapte, în toate aspectele vieții de zi cu zi era o practică comună printre tibetanii tradiționaliști. Până în zilele noastre, mulți membri ai comunității laice au un sentiment de puternică credință și devoțiune față de Tara, încrezători că ea îi supraveghează și le oferă protecție. Chiar și pentru cei care nu pot înțelege conceptele filozofice subtile și înțelesurile din spatele unor astfel de rugăciuni și omagii, devoțiunea este totuși un fundament al vieții și al practicii.

La un nivel ultim, atingerea unei pure înțelegeri a vidului și a influenței sale atotpătrunzătoare este dobândirea unui nivel de uniune cu zeitatea – avem amândoi o aceeași esență: adevărul ultim, pura natură a minții, eliberarea de dualitate și convenționalitate. Până când atingem acest nivel, totuși, vedem zeitatea ca fiind ceva exterior față de noi înșine; de aici nevoia noastră de a cere ajutor și ghidare de la ea. Și pentru scopul nostru limitat, zeitatea apare ca venind către noi, oferindu-și binecuvântările și protecția. Meditația implicând zeitatea este o altă metodă de a demonta punctele de vedere greșite, comparabilă astfel cu scopul aflat în spatele rugăciunii. Maniera în care în mod obișnuit percepem zeitatea este duală – există un ”Eu” și, separat, există zeitatea, ”celălalt”.

Adevărul, totuși, este că Tara (și toate celelalte) încarnează adevărata natură a minții. Ea este dincolo de convenții și nu depinde de dualismul lui ”eu” și ”celălalt”. Bucurându-se de fericirea pură, eliberată de suferință, Tara este indicatorul unui nivel pe care trebuie să ne străduim să îl atingem. De notat totuși că asta nu implică absenta manifestării și că manifestarea este dincolo de dualitate (Bokar Rinpoche).

Principalele acțiuni ale lui Tara sunt îndepărtarea de adoratorii ei a temerilor și pericolelor. Ca ființe nerealizate, experimentăm două tipuri de frici – să nu obținem ceea ce vrem și să nu fim capabili să stopăm pericolele, amenințările și alte situații care ne-ar putea răni. Adevărata cauză a fricii totuși este Ignoranța noastră Fundamentală – ego-ul nostru, care tinde către un sine inerent –, cu cât este ”eu-l” mai măreț și atașamentul de el mai mare, cu atât este mai mare frica. Trăind într-o lume care pare să fie incapabilă să ofere ajutor în mijlocul unei astfel de disperări, ne îndreptăm către buddha-și și bodhisattva-și. Aici intervine rolul lui Tara ca fiind acțiunea tuturor buddha-șilor îndreptată spre eliminarea fricii și a pericolelor.

În realitate însă, Tara nu este exterioară. Mai degrabă ea este o reflexie a adevăratei noastre naturi.

Zeii sunt peste tot în jurul nostru – nu este nici o diferență între ei, ci doar diferite statui ale lor – însă datorită propriei noastre ignoranțe nu suntem incapabili să vedem asta. Aceasta nu este o calitate obișnuită. Trebuie să fim foarte muncitori și să avem o deplină credință în Dumnezeu, și să nu devenim descurajați. Rugăciunea nu te ajută să primești nimic. Rugăciunea îți arată credința în Dumnezeu ca fiind cel care te ajută în suferința ta. Oferind ofrande și rugându-ne lui Tara, putem dobândi compasiunea ei. Dacă ne rugăm, Dumnezeu este pretudindeni.

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Tantra Shastra

2 răspunsuri la „Tara descrisă de Frawley

  1. De mult timp ma preocupa relatia dintre spiritualitate si viata cotidiana. Multi oameni cred ca a fi spiritual sau a te ocupa de spiritualitate insemna sa te retragi undeva in sihastrie, sa te izolezi de lume, de oameni, de familie si sa te preocupi doar de „imbunatatirea” ta, asa cum se spune in crestinism.
    „Sa nu judecam pe altii, dar, cand arde casa vecinului, nu stau sa ma rog si sa ma imbunatatesc, ci chem pompierii, alerg la cismea. Alfel, se cheama ca sunt fudul si nu-mi iubesc aproapele.” Monahul de la Rohia – Nicolae Steinhardt
    Seminarul consacrat Tarei a (re)trezit in mine o putere uitata, de care nu mai stiam. Cautam ajutor si consolare in alta parte, cand am vazut puterea din mine, credinta. Exact, credinta in Dumnezeu! Avand eu o credinta mai puternica, mai treaza, mai vie, e ca si cum am o flacara de la care pot aprinde credinta celor care au nevoie de ajutor. Chiar daca pentru asta ard complet. Ajutorul poate fi ceva material, mancare, haine sau alte obiecte utile si necesare, dar inseamna si o vorba buna, un zambet, si chiar mai mult: retrezirea credintei si a sperantei.
    Multumesc, Simona!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s