Introducere în seminarul ”Cei 3 S” – partea a II-a

Primul seminar din programul ”Cei 3 S” va vorbi despre iubire şi sexualitate, despre fericire si năzuinţă, despre femeie şi bărbat. Pornind de la inceputul creaţiei, aşa cum este ea descrisă de înţelepţii mitici ai orientului vom ajuge să regăsim în noi reflectarea acelor energii care au adus întreaga lume în manifestare.

Fiecare relaţie de cuplu reface unitatea primordială din care totul s-a născut şi în care totul există.

Oare, dacă am fi mai conştienţi, nu am simţi cum sărutându-l pe iubit (iubită) – atingem constelaţiile? Şi nu am tresări de emoţie când atingerea celuilalt ar fi ca mângâierea unei stele?

Şi dacă toate acestea am simţi că nu sunt doar cuvinte, ci adevăruri ce ne străfulgeră conştiinţa în extazul iubirii?

Nu am vrea cu toată fiinţa ca dragostea noastră să devină tot mai profundă şi trăită cu toată Inima?

Sigur că în cadrul seminarului vor fi cuprinse şi aspectele care ţin de exprimarea sexualităţii. Dar vom vedea cum acest nivel redescoperit la adevărata lui valoare ne poate duce în frumuseţea Sinelui.

Vor fi expuse multe învăţături din texte tradiţionale dar şi moderne referitoare la sexualitatea sacră precum şi asane, mudre, mantre, tehnici de pranayama şi meditaţie.

Ne vedem la sala Centrului Kamala din Sanpetru, vineri 18 martie ora 17.

Programul va fi astfel:

Vineri : 17-20

Sâmbătă 8.30-13 şi 16-20

Duminică: 8.30-13 şi 15-18

Înscrieri la Veronica, tel: 0731324241

Publicitate

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi, Sexualitate şi spiritualitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s