Dasha Maha Vidya în fiecare om

Fiecare dintre Cele Zece Mari Înţelepciuni (Dasha Maha Vidya) reprezintă totodată zece manifestări ale Divinului în om. Din cauza vălurilor ingoranţei, individualităţii limitatoare, identificării greşite cu ceea ce este iluzoriu omul lasă să se exprime în viaţa sa doar parţial aceste nobile faţete ale Dumnezeirii.

Astfel, ceea ce reprezintă infinitul eternităţii în forma lui Kali, ajunge să fie trăit ca timp distructiv, conştienţa conştiinţei lui Tara – nerecunoaştere a realităţii, frumuseţea Lui Tripura Sundari – atracţie spre plăceri efemere… Şi sigur că lista aceasta poate continua cu toate cele zece aspecte. Dar, ceea ce este important pentru noi, este că indiferent dacă acum nu suntem deplini treziţi faţă de Inima Spirituală şi avem încă interferenţe dureroase cu viaţa, totuşi nimic din măreţia acestor Maha Vidya nu ne lipseşte. Este necesar să învăţăm, să cunoaştem cum să devenim deplin transparenţi faţă de influenţa acestor energii superioare, aşa încât să ne trăim eternitatea, să fim conştienţi de noi înşine, să ne contemplăm frumuseţea.

Ne apropiem de întâlnirea cu Tripura Bhairavi ce va avea loc săptămâna viitoare. Pe lângă folosirea mantrei şi yantrei specifice şi a altor metode yoghine, vom discuta şi despre karma şi consecinţele acesteia. În tradiţia buddhistă sunt prezentate pe larg diferitele forme de karma iar Sivananda, care a fost nu numai un mare yoghin ci şi medic, descrie urmările karmice  în planul sănătaţii. Concentrarea şi perseverenţa, tapasul, purificarea, stăpânirea pasiunilor care înlănţuie libertatea noastră sunt şi ele în domeniul de manifestare al lui Tripura Bhairavi.

Suntem precum corola unei flori cu zece petale. Focul lui Tripura Bhairavi le va înviora pe toate şi le va pregăti pentru o totală înflorire.




Publicitate

Scrie un comentariu

Din categoria Articole, Tantra Shastra

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s