Chinnamasta

Chinnamasta face ca înţelegerea limitată să poată fi depăşită şi să se reveleze astfel realitatea necondiţionată.

Înţelepciunea sa te duce dincolo de dualitate, dincolo de mintea legată de efemeritate. Prin ea se transcende lumea obişnuită sau se conştientizează extraordinarul acestei lumi.

Există o poveste faimoasă despre Buddha care şi-a transmis într-o zi învăţătura doar ţinând o floare în mână. Toată lumea aştepta cu răbdare ca învăţătura să înceapă, doar Mahakasyapa a zâmbit. Buddha a zâmbit şi el. Învăţătura se încheiase. O floare obişnuită a şters graniţele dintre obişnuit şi neobişnuit.

Dihotomia dintre cel care oferă şi cel care primeşte sau dintre obiect şi subiect dispare în unitate. Chinnamasta nu este doar cea care oferă şi cea care primeşte ci şi ceea ce este dăruit; ea este cea care sacrifică, ceea ce este sacrificat şi recipientul sacrificiului. Ea este cea care sacrifică pentru că îşi taie capul, ceea ce este sacrificat pentru că este propriul ei cap şi cea care primeşte sacrificiul pentru că îşi bea sângele. Astfel Chinnamasta încarnează întregul proces al sacrificiului care simbolizează întreaga lume văzută prin intermediul procesului de creaţie, menţinere şi distrugere. Reprezentarea ei ca o zeiţă ce are capul tăiat este terifiantă pentru mentalul ce simte că limitele sale sunt distruse.

Prin înţelepciunea specifică lui Chinnamasta discernământul este trezit şi Adevărul despre tine însuţi şi întreaga lume ţi se revelează.

Shankaranarayanan spune: ”Chinnamasta este tunetul care distruge toate forțele antidivine; ea este strălucirea ascunsă în inima norului. Stăpânind peste Divina Minte, ea acționează prin mintea umană și este simțul de dincolo de simțuri. Există cinci simțuri ale acțiunii – karmendriyas și cinci simțuri ale cunoașterii – jnănendriyas; mintea este considerată de către gânditorii indieni ca fiind al unsprezecelea simț. De fapt, ea este cunoscută ca antah karana,  prin care ochiul vede, urechea aude și celelalte simțuri își îndeplinesc funcțiile. Omul devine stăpân peste simțurile lui grație forței lui Chinnamasta.

Chinnamasta reprezintă forța neîmblânzită, puterea extraordinară a Supremului.

Chinnamasta își are sediul în cap, în locul dintre sprâncene, în ajna cakra; este puterea voinței superioare și a viziunii supramentale.”

Publicitate

Un comentariu

Din categoria Tantra Shastra

Un răspuns la „Chinnamasta

  1. Georgeta

    Am considerat, de când am început să cunosc câte ceva despre Mahavidya, că Mama care mă acceptă aşa cum sunt, fără să vrea să schimb ceva, care mă iubeşte cu bunele şi relele mele este Kali, că „locul meu” este cu Tara şi că o ador, fără speranţă, pe Tripura Sundari.
    Cu toate acestea, cred că seminarul către care am „zburat”, fără aripi şi fără daruri, cu toată fiinţa mea şi nu numai, a fost cel consacrat Cinnamastei.E adevărat, în acelaşi timp, că puterea de discriminare, discernământul , VIVEKA, pe „limba vidyiei” este un dar/har la care am aspirat de foarte mult timp:poate şi de aceea m-am împrietenit rapid cu mantra ei şi sadhana se realizează, pur şi simplu, de la Sine…şi cu multe flori.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s