Invitaţie la o întâlnire cu înţelepciunea transcenderii iluziei

Următorul seminar de Tantra Shastra consacrat Celor Zece Mari Inţelepciuni, Dasha Maha Vidya, îi va putea ajuta foarte mult pe cei care se confruntă cu perioade dificile în viaţă, cei care sunt trişti, bolnavi, dezamăgiţi şi va fi totodată o sursă profundă de inspiraţie pentru cei care aspiră la trecerea dincolo de dualitate, în tărâmul transcendenţei.

Vom intra împreună pe a şaptea cale a înţelepciunii, numită Dhumavati. Ea este caracterizată de cea mai înaltă beatitudine spirituală (ananda).

Pornind de la obiectivarea ignoranţei ce leaga omul de iluzie şi suferinţă, Dhumavati ne va reîntoarce la condiţia noastră pură, a esenţei spirituale imuabile, care este Sinele (Atman).

Iniţierea care va fi făcută aparţine liniei tantrice continuată de Guru Rajkumar din India. Vom face şi asane, meditaţii, tehnici de focalizare a minţii ce vor veni în sprijinul aprofundării acestei Căi a Înţelepciunii.

Înţelepţii tantrici afirmă că orice pas făcut pe una din Cele Zece Căi ale Înţelepciunii este deosebit de important în evoluţia spirituală, oricare dintre cele zece Maha Vidya fiind pentru noi o rază a graţiei divine.

Seminarul se va desfăşura în zilele de 23, 24 şi 25 septembrie în cadrul Centrului de Meditaţie Kamala.

Pentru înscrieri : contact@kamala.ro sau 0731324241 (Veronica)

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi, Tantra Shastra

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s