Arhive lunare: noiembrie 2011

De ce te-ar interesa Bagalamukhi?

Pentru că este înţelepciunea prin care poţi încheia cu succes orice acţiune ai început.

Pentru că este forţa ce dă eficienţă asanelor pe care le practici în hatha yoga.

Pentru că este înţelepciunea prin care ceea ce te fascinează dar te trage în jos poate să nu mai fie un obstacol pentru tine şi scapi de ataşamentele distructive.

Pentru că odată ce este trezită în tine forţa ei îţi poţi stăpâni furia, nerăbdarea, violenţa, depresia, suferinţa…

Pentru că vei avea putere de convingere, iar cuvintele tale vor avea forţă.

Pentru că vei primi o iniţiere transmisă direct dintr-o linie tradiţională, iniţiere ce îţi poate transforma viaţa.

Pentru că vei participa la un ritual care va dărui eficienţă practicii tale spirituale.

Pentru că vei şti să foloseşti două dintre cele mai importante legi universale – legea lui 3 şi legea lui 7 şi astfel în viaţa ta va fi armonie.

Pentru că vei putea transforma orice moment de fascinaţie într-un moment de revelaţie.

Pentru că indiferent de calea spirituală pe care eşti, înţelepciunea ei îţi va împodobi calea aşa încât să te fascineze evoluţia şi să dispară pericolele din faţa ta.

Pentru că vei face mult mai uşor tehnicile de pranayama.

Pentru că vei putea trăi pacea minţii.

Pentru că această înţelepciune te va duce către profunzimile Inimii tale.

Pentru că este pur şi simplu un aspect al celei mai înalte Înţelepciuni.

Pentru că…………………

 

Publicitate

Scrie un comentariu

Din categoria Tantra Shastra

Zilele lui Bagalamukhi – a opta Maha Vidya

Fiecare dintre cele Zece Mari Înţelepciuni, Dasha Maha Vidya, reprezintă o cale de transformare a vieţii, de atingere a idealurilor noastre. Studiul lor înseamnă totodată trezirea acestor înţelepciuni în noi înşine prin folosirea unor modalităţi specifice, tehnici tradiţionale tantrice, care în cadrul seminariilor de la Centrul Kamala aparţin tantrei de mâna dreaptă şi tantrei directe, care nu includ practici sexuale.

Aspirantul va avea la dispoziţie procedee prin care să folosească forţa transformatoare a lui Kali, bunătatea şi compasiunea lui Tara, iubirea şi voinţa superioară ale lui Tripura Sundari, cunoaşterea oferită de Buvaneshavari, concentrarea specifică lui Tripura Bhairavi, curajul lui Chinnamasta, beatitudinea lui Dhumavati, forţa fascinaţiei dăruită de Bagalamukhi, armonia deplină a lui Matangi, prosperitatea lui Kamalatmika.

În chiar mijlocul celor mai intense acţiuni ale vieţii, aceste forţe superioare pot fi folosite pentru realizarea scopurilor propuse. Evoluţia spirituală este, fie că ştim fie că nu, realizată prin prezenţa vie a celor zece Maha Vidya. Acestea sunt ca şi elementele constituente ale unui castel. E nevoie de ferestre, fundaţie, uşi, ornamente, pereţi, acoperis… toate sunt indispensabile realizării lui. La fel este şi cu viaţa noastră. Atât castelul interior al sufletului, cât şi cel exterior al vieţii din această lume există doar prin participarea efectivă şi continuă la existenţa lor, a celor zece Mari Înţelepciuni. Fără una din ele, viaţa nu ar putea exista. De aceea tantricii afirmă că relizarea omului este determinată de influenţa acestor Zece Maha Vidya.

Următorul seminar de tantra shastra este consacrat trezirii în noi a Înţelepciunii şi forţei lui Bagalamukhi.

În tradiţia tantrică ea este considerată însuşi simbolul întregului proces yoga ce conduce la liniştirea şi calmul minţii. Totodată Bagalamukhi înlătură efectul hipnotic pe care îl au unele aspecte inferioare ale vieţii asupra oamenilor şi îl înlcuieşte cu fascinaţia superioară pe care Divinul o manifestă pentru a ne rechema în fericirea Sa.

Această acţiune plină de discernământ va duce la eliminarea tendinţei de ataşament faţă de realitatea exterioară, cauzând în noi o profundă transformare de ordin spiritual, care are la bază înţelegerea matură şi totodată convingerea fermă a unui adevăr ancestral: acela că lumea exterioară nu reprezintă decât un imens şi totodată mirific vis iluzoriu.

Invocarea acestei Maha vidya este indicată mai ales acelora care doresc să realizeze o transformare radicală şi foarte rapidă în viaţa lor, în ceea ce priveşte viziunea asupra realităţii.

Vă aştept să ne revedem de această dată sub sceptrul puternic al lui Bagalamukhi, cea care opreşte rătăcirea în ignoranţă.

Seminarul va avea loc la Centrul de meditaţie Kamala, în perioada 2-4 decembrie. Înscrieri la Veronica – 0731324241

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi, Tantra Shastra