Esenţa filozofiei Advaita Vedanta

În limba sanscrită “Advaita” înseamnă “non-dualitate”, iar “Vedanta” înseamnă “sfârşitul Vedelor”. În acest context, Vedele sunt expresia cunoaşterii străvechi, tradiţionale, convenţionale. Astfel, Advaita Vedanta poate fi tradusă prin “conştiinţa non-duală care se revelează la sfârşitul cunoaşterii discursive sau, mai bine spus, dincolo de aceasta”.
Există patru afirmaţii vedantice fundamentale, denumite maha vakya-uri, ce exprimă idei forţă care sintetizează experienţa spirituală în Advaita Vedanta.
Fiecare dintre cele patru Vede conţine câte una dintre aceste afirmaţii ce se regăsesc apoi în Upanishade. Maha Vakya-urile, marile rostiri, sunt afirmaţii despre adevărul ultim, Satya, al totalei unităţi şi unicităţi divine. Acestea sunt:

Prajnana Brahma – Conştiinţa este Brahman (Realitatea Supremă).
Aceasta este numita Svarupabodha-Vakya. Ea apare în Rig veda şi în Aitareya-Upanishad.

Aham Brahma Asmi – Eu sunt Brahman.
Aceasta reprezintă Anusandhana-Vakya. Ea apare în Yajurveda şi în Brihadaranyaka Upanishad.

Tat Tvam Asi – Tu eşti Acela (Brahman – Realitatea Supremă).
Aceasta afirmaţie apare în Sama Veda şi în Chandogya Upanishad.

Ayamatma Brahma – Acest Atman (Sinele Suprem) este Brahman. O găsim în Atharva Veda  (Realitatea Supremă).
Aceasta a fost denumită Anubhavabodha Vakya, revelaţia care exprimă experienţa intuitivă a celui ce îşi revelează natura divină. Ea nu mai este şi în Mandukya Upanishad.

Alături de aceste patru maha vakya-uri, găsim adesea o a cincea, ce nuanţează aceeaşi revelaţie a unităţii:

Sarvam Khalvidam Brahma – Toate acestea sunt într-adevăr Brahman.
Aceste afirmaţii reprezinta esenţa filozofiei Advaita Vedanta.