Când începem să trăim?

De câte existențe avem nevoie pentru a ieși dintr-o viață dusă spre împlinirea unor cerințe efemere, ce nu vor ajunge să ne lumineze sufletul decât la marginea lui palidă? Cât timp vom mai rătăci umbriți de neputințe și înlănțuiți de inerție? De câte ori am spus că vrem să ducem la bun sfârșit ce ne-am propus și de fapt ne-am împotmolit  pe drum? Câte trăiri sau evenimente deosebite am ratat doar de lene sau pentru că o veche obișnuință ne-a țintuit într-o atitudine prăfuită și întunecată? Și de câte astfel de întrebări avem nevoie pentru a ajunge la adevărul marelui răspuns? Un răspuns ce este de fapt impulsul spre a-ți deschide o viață adevărată, pură, în care idealul să fie realizat prin fiecare zi pe care o trăiești, și fără șovăieli, fără renunțarea la tine însuți, fără priviri pline de nehotărâri…

Când începem să trăim? Timp avem doar pentru prezent. Restul este un mister ce nu ne-a aparținut niciodată.

”Voi deschide altă dată fereastra”… Este un echivalent al sufocării sigure. Altă dată poate să intervină altceva, altcineva, sau doar timpul să spună – STOP.

Când?