Arhive pe categorii: Articole

Ideea acţiunii, în spiritul GITEI, este cea mai cuprinzătoare cu putinţă. Ea include orice acţiune a naturii din om, internă sau externă, realizată în minte sau prin intermediul corpului, mare sau mică. De la truda omului la truda servitorului, de la munca înţeleptului la simplul act fizic de a mânca, totul este inclus în acţiune. Căutarea Sinelui prin gândire, adorarea Supremului printr-o iubire nesfârşită, reunirea mijloacelor, a materialelor, a însuşirilor fiinţei şi folosirea lor pentru slujirea lui Dumnezeu şi a omului stau aici pe o poziţie egală. BUDDHA stând sub copacul bo şi dobândind iluminarea, ascetul meditând tăcut şi nemişcat în peştera sa, SHANKARA străbătând furtunos India, discutând cu toţi oamenii şi predicând activ învăţătura non acţiunii, toţi din acest punct de vedere realizează o activitate puternică şi eficace. Dar în timp ce acţiunea exterioară poate fi aceeaşi, există o diferenţă interioară fundamentală între modul de a acţiona al unui om obişnuit şi cel al unui înţelept o diferență în starea fiinţei, o diferenţă în putere şi înzestrare, o diferență în viaţă şi temperament şi deci un alt răspuns, o altă investire divină pentru fiecare.

Acţiunile sunt de trei feluri:

Acţiunea TAMASICĂ este realizată cu o minte confuză, scufundată în eroare şi ignoranţă, într o supunere mecanică faţă de instincte, impulsuri şi prejudecăţi, fără a implica un efort de considerare a consecinţelor, condiţiilor şi antecedentelor corecte ce determină aceste impulsuri; implică pierderea şi risipirea într un efort orb şi nejustificat.

Acţiunea RAJASICĂ este acţiunea realizată sub dominaţia dorinţei, cu ataşament faţă de acţiune şi faţă de fructele acesteia sau cu o implicare egotică a propriei personalităţi în acţiune; ea implică un efort nemăsurat, o muncă pasionantă, realizată cu mare încordare a voinţei personale.

Acţiunea SATTVICĂ   este realizată cu calm, în lumina clară a cunoaşterii şi cu o motivaţie superioară, într-un sens impersonal al dreptului şi datoriei, sau al unui ideal, ca lucrul care ar trebui să fie făcut indiferent de fructul acţiunii ce rezultă în această lume sau în alta, o acţiune îndeplinită fără ataşament, fără plăcere sau repulsie faţă de impulsul sau de piedicile ei, pentru unica satisfacţie a simţului de dreptate, a inteligenţei lucide, a voinţei iluminate a minţii pure dezinteresate şi a spiritului satisfăcut.

Totuşi, în acţiune, ca de altfel în orice altceva, trebuie transcense tendinţele (GUNA) ale Naturii. Atunci putem cunoaşte cu adevărat sensul real al acţiunii care ne duce spre eliberare. Acţiunea eliberatoare este generată de caracterul acţiunilor făcute într o profundă uniune a voinţei şi a tuturor părţilor dinamice ale naturii noastre, cu Divinul, cu inima Spirituală. Iniţial este făcută ca un sacrificiu către Divin, persistând încă ideea că noi suntem autorii acţiunii; este făcută apoi fără această idee, percepând Natura (PRAKRITI) ca unic autor. În cele din urmă, acţiunea este îndeplinită recunoscând Natura ca putere supremă a Divinului şi cu renunţarea, abandonarea tuturor acţiunilor noastre Divinului, individualul, eul propriu reprezentând doar un canal şi un instrument al Divinului. În acel moment, toate acţiunile noastre reflectă direct Sinele Suprem (ATMAN), ele sunt o parte integrantă din acţiunea universală, indivizibilă, sunt iniţiate şi executate nu de către noi, ci de către o SHAKTI imensă, transcendentă.

Aceste acţiuni divine, indiferent de forma şi de caracterul lor exterior, nu pot înlănţui, ci sunt mai degrabă mijloace puternice pentru ridicarea fiinţei din această PRAKRITI inferioară a celor trei GUNA-uri către perfecţiunea naturii supreme, divine, spirituale.

Principiul acţiunii

Există în lume două legi diferite ale manifestării, fiecare adevărată în planul ei, una dependentă în principal de starea exterioară, de legile morale specifice societăţii şi a doua independentă de legile exterioare, dar dependentă în totalitate de conştiinţa spirituală, de legea interioară a armoniei divine.

GITA nu ne învaţă să subordonăm planurile superioare celor inferioare, nu cere conştiinţei trezite spiritual să se jertfească pe altarul datoriei ca un sacrificiu şi ca o victimă a legii sociale. Se înlocuieşte astfel concepţia de obligaţie socială cu aceea de împlinire spirituală.

Eliberarea fiinţei din lanţul acţiunilor generatoare de noi acţiuni prin fixarea conştiinţei în Dumnezeul din noi, în Inima Spirituală este nucleul învăţăturii GITEI cu privire la acţiune.

Secretul acţiunii este acelaşi cu secretul întregii vieţi şi existenţe. Existenţa este nu numai o maşinărie a naturii, o roată a legii în care sufletul este înglobat pentru un moment sau pentru veacuri; ea este o manifestare constantă a spiritului.

Acţiunea trebuie să conducă spre căutarea, împlinirea şi realizarea Sinelui şi nu la obţinerea propriilor fructe externe sau interne ce se referă fie la acest moment, fie la viitor (dar oricum la ceva neetern). Există o lege lăuntrică şi o semnificaţie tainică a tuturor manifestărilor dependente de Suprem, diferită de cea pe care o găsim în natura manifestată de eul propriu; în aceasta constă adevărul profund al acţiunii. Reprezentarea sa în exterior aşa cum parvine minţii este întâmplătoare, imperfectă şi învăluită în ignoranţă. Suprema, perfecta lege a acţiunii este căutarea adevărului existenţei proprii celei mai înalte şi mai profunde, pentru a trăi în ea şi a nu fi astfel obligaţi, datorită ignoranţei, să urmăm orice standard şi orice morală exterioare. Întreaga viaţă şi acţiune de până atunci ne va apare imperfectă, ca o dificultate şi ca o luptă. Numai prin descoperirea adevăratului Eu, trăind în armonie cu chemările sale, adevărata realitate va înlătura dificultăţile şi lupta va lua sfârşit. Faptele săvârşite în lumina Spiritului Suprem lăuntric se transformă într o autentică acţiune divină.

Note de curs – Claudiu Trandafir