Arhive pe etichete: advaita

Chemarea Inimii Spirituale

Apropierea de o școală spirituală se produce când sufletul tău te cheamă spre o mai mare profunzime a vieții. Atât de mult timp ai repetat aceleași jocuri, gânduri, dorințe… Nu e momentul să trăiești mai aproape de Inima ta? Nu ar fi bine să te deschizi față de misterul adânc al ființării, dincolo de orice limitări sau iluzii?

Yoga este o tradiție spirituală străveche care ne poate oferi modalități de transformare, de înțelegere a vieții și chiar de regăsire a celui mai sacru tărâm interior – acela al purei conștiințe. Ea este structurată de mii de ani ca o cale sigură de evoluție și cunoaștere. Și în primul rând ea ne ajută să contemplăm frumusețea adâncă a Inimii noastre.

Hridaya Yoga este chiar Yoga Inimii Spirituale, esența pură a ființei. Alături de procedeele prin care corpul fizic este însănătoșit, există metode de a readuce armonia în întreaga viață și de a înțelege sensul existenței noastre, rostul ei, minunea ei. Meditația este fundamentală pentru a ne cunoaște cu adevărat și pentru a trăi în armonia sublimă a Totului.

La baza sistemului hridaya este filozofia non-dualismului, a unității divine. Cunoașterea centrilor energetici importanți ai ființei, a energiilor care ne construiesc în fiecare clipă reprezintă doar primii pași. Mai departe, lumina interioară înflorește atât de mult, încât fericirea adusă de practicile superioare ne umple întreaga viață.

Așa că, acum începem la Centrul Kamala o nouă serie de cursuri de hriadya yoga pentru sufletul tău, pentru fericirea de a fi liber… Pentru detalii citiți pe kamala.ro. Pentru înscrieri : 0731324239 pentru București și 0731324241 pentru Brașov.

Fie ca freamătul sacru al Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Publicitate

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi, Yoga

Meditație și yoga pentru tine

Din nenumăratele de existențe pe care le-ai avut până acum a fost aleasă chiar aceasta pentru a te cunoaște adânc, cu adevărat. Pentru a afla cine ești, de unde vii, unde vei ajunge, care este rostul vieții tale în această lume. Ai intrat pe o cale spirituală – hridaya yoga, yoga Inimii Spirituale, în care parcă toate aspirațiile tale dintotdeauna încep să prindă viață, să aibă sens. Nu te mai simți izolat sau pierdut în hățișul unei lumi străine, nu mai ești singur în căutările tale. Mulți alți oameni au aceleași vise ca și tine, practică aceleași metode, îți caută privirea pentru a-ți împărtăși o revelație…

În ce lume frumoasă ai intrat, o lume plină de iubire, de doruri înalte, o lume senină, ca și sufletul tău. 

Cursurile de yoga nu sunt simple lecții… Sunt prilej de introspecție, de căutare interioară. Nu înveți asane sau tehnici , ci trăiești asanele ca meditații în care contempli infinitul din tine. Respirația nu mai este un proces inconștient, la care nu participi. Fiecare inspirație și fiecare expirație te duce tot mai adânc în Inimă, în esența ființei și a universului. Neclintirea din adâncuri îți revelează fericirea.

Retragerile pentru meditație ți se potrivesc perfect pentru a te privi  pe tine însuți, pentru a-ți regăsi Inima în liniștea unei oaze de pace de la marginea pădurii.

Marea înțelepciune divină a Totului îți deschide și ea porțile prin inițieri în Cele Zece Maha Vidya. Seminarii calde, prietenoase te ajută să cunoști tot mai multe ramuri ale spiritualității pure.

Da, ești un om fericit. Și poți să spui ca și marele Utpaladeva: ”Cine mai este ca mine în acest univers?”

3 comentarii

Din categoria Articole, Meditatie, Tantra Shastra, Yoga

Construcția magnifică sau mediocră a viitorului

A avea diverse  obieceiuri este firesc pentru un om. Dar suntem oare conștienți de influențele subtile și destinice pe care fiecare acțiune repetată o are asupra noastră? Și acum nu vorbim doar de o viață, ci de construcția magnifică sau mediocră a viitorului ce depășește granița unei existențe și atinge eternitatea.

În yoga se acordă o atenție deosebită înțelegerii modului în care acționează asupra evoluției noastre tendințele (vasana, în sanscrită) și impregnărilor care apar în noi (samskara). De exemplu avem tendința de a mânca zahăr mult, ceea ce duce la obiceiul de a căuta prăjituri în fiecare zi. Devine astfel o obișnuință pentru noi să trecem pe la cofetăria de lângă casă pentru a cumpăra prăjituri, și mâncăm zilnic dulciuri. Dacă ar trece o zi fără acest ”ritual dulce” am simți că parcă ne lipsește ceva, sau chiar e posibil să apară dependența de zahăr și să ne simțim rău fără el. Iată un obicei nesănătos ce poate duce la urmări nedorite, la diferite boli. Și poate că nu ne-ar deranja atât de mult dacă nu ar fi vorba de influențe ale lui și în existențele noastre viitoare.

La nivelul mai vast al vieții și evoluției spirituale, tot ceea ce facem definește cu adevărat întreaga ființă de acum și din viitor. Cu cât avem mai multe obișnuințe bune, sănătoase, spirituale, cu atât vor exista și în viitor influențele lor. Întotdeauna un obicei bun ar trebui să înlocuiască un obicei rău. Trăim foarte mult în virtutea a ceea ce ne obișnuim să facem și uneori suntem atrași de aceste repetări ale acțiunilor noastre.

Așa că, de ce nu ne-am crea conștient obiceiuri cât mai bune, care să aibă  efecte deosebit de frumoase în viața și în viețile noastre. Să citim o poezie inspiratoare în fiecare zi, să facem meditație, yoga. De la un moment dat suntem chemați spre camera de meditație tocmai pentru că am făcut zilnic și simțim că aceasta ne face mai fericiți.

Cum ar fi dacă ne-am crea obiceiul să facem o retragere pentru meditație în fiecare lună?

Vă invităm să participați la Retragerea Hridaya de meditaţii pentru revelarea Inimii Spirituale (atman), în perioada 7-9 martie 2014, la Centrul de Meditație și Yoga – Kamala.

În cadrul acestei retrageri vor fi oferite recomandările necesare, metodele şi elementele practice meditative, conferinţe cu diferite teme, printre care:
– Metoda de introspecţie a lui Ramana Maharshi folosind întrebarea “Cine sunt Eu?”;
– Freamătul mistic (spanda), conştiinţa martor, resorbţia sentimentului “Eu” în sursa sa, despre conţinutul şi calitatea minţii, iubirea pură ca expresie a conştiinţei unităţii, tăcerea ca substrat al existenţei.
– Adâncirea în meditaţie, folosind două metode din tradiţia Mahamudra: “prinderea minţii agitate” şi “stabilizarea minţii în starea de linişte”;
– Cele patru etape fundamentale în procesul Revelării Sinelui Suprem (Inima Spirituală);
– Tehnici de liniştire a minţii folosind controlul respiraţiei;
– Principiile fundamentale de transformare spirituală în Advaita Vedanta.
– Metode de a translata de la conştiinţa individuală la Conştiinţa Unitătii Divine.
– Minunarea faţă de frumuseţea Inimii Spirituale.

Făcând astfel de retrageri creăm un nou obicei și o noua viață!

(Pentru înscrieri: 0731324241 sau 0731324239)

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi

Esenţa filozofiei Advaita Vedanta

În limba sanscrită “Advaita” înseamnă “non-dualitate”, iar “Vedanta” înseamnă “sfârşitul Vedelor”. În acest context, Vedele sunt expresia cunoaşterii străvechi, tradiţionale, convenţionale. Astfel, Advaita Vedanta poate fi tradusă prin “conştiinţa non-duală care se revelează la sfârşitul cunoaşterii discursive sau, mai bine spus, dincolo de aceasta”.
Există patru afirmaţii vedantice fundamentale, denumite maha vakya-uri, ce exprimă idei forţă care sintetizează experienţa spirituală în Advaita Vedanta.
Fiecare dintre cele patru Vede conţine câte una dintre aceste afirmaţii ce se regăsesc apoi în Upanishade. Maha Vakya-urile, marile rostiri, sunt afirmaţii despre adevărul ultim, Satya, al totalei unităţi şi unicităţi divine. Acestea sunt:

Prajnana Brahma – Conştiinţa este Brahman (Realitatea Supremă).
Aceasta este numita Svarupabodha-Vakya. Ea apare în Rig veda şi în Aitareya-Upanishad.

Aham Brahma Asmi – Eu sunt Brahman.
Aceasta reprezintă Anusandhana-Vakya. Ea apare în Yajurveda şi în Brihadaranyaka Upanishad.

Tat Tvam Asi – Tu eşti Acela (Brahman – Realitatea Supremă).
Aceasta afirmaţie apare în Sama Veda şi în Chandogya Upanishad.

Ayamatma Brahma – Acest Atman (Sinele Suprem) este Brahman. O găsim în Atharva Veda  (Realitatea Supremă).
Aceasta a fost denumită Anubhavabodha Vakya, revelaţia care exprimă experienţa intuitivă a celui ce îşi revelează natura divină. Ea nu mai este şi în Mandukya Upanishad.

Alături de aceste patru maha vakya-uri, găsim adesea o a cincea, ce nuanţează aceeaşi revelaţie a unităţii:

Sarvam Khalvidam Brahma – Toate acestea sunt într-adevăr Brahman.
Aceste afirmaţii reprezinta esenţa filozofiei Advaita Vedanta.

Scrie un comentariu

Din categoria Articole, Meditatie

Meditaţia şi yoga în România

Meditaţia şi yoga sunt înca destul de puţin înţelese în România.  De aceea toţi cei care au practicat şi studiat aceste domenii ar fi bine să transmită şi altora aspiraţia de a le înţelege.

La Centrul de Meditaţie şi Yoga – Kamala vom începe  lecţii de iniţiere pe calea transformării vieţii şi a redescoperirii Sinelui (atman).  Hridaya Yoga (Yoga Inimii Spirituale) pe care o vom practica împreună cuprinde modalităţi tradiţionale de liniştire a minţii, îmbunătăţirea sănătăţii, elevarea conştiinţei.

Viziunea noastră este fundamentată pe filozofia advaita, unitatea esenţială a întregii existenţe iar idealul de urmat este trăirea la nivel profund a acestei conştiinţe unificatoare, revelarea Inimii Spirituale (atman).

Vom porni gradat, cu posturi corporale (asana) ce vor dinamiza structura energetică şi tehnici simple de meditaţie care vor deschide poarta către esenţa fiinţei noastre – atman (centrul, sursa a tot ceea ce suntem, Inima Spirituală).

Chiar dacă la începutul practicii yoga experienţele energizării centrilor de forţă (precum şi înţelegerile şi transformările care pot rezulta odată cu acestea) sunt importante pentru dezvoltarea conştienţei asupra realităţilor subtile ale fiinţei noastre, treptat, pe măsura maturizării spirituale, accentul se pune pe procesul de transcendere a ataşamentului faţă de structurile noastre fizice sau subtile. 

Revelarea a ceea ce suntem, a esenţei ultime a fiinţei noastre, i-a făcut pe marii înţelepţi ai Indiei să afirme că există o identitate între Realitatea supremă şi atman.

Acest proces al revelării naturii noastre reale „seamănă” întrucâtva cu demersul pe care-l facem atunci când dorim să ne reamintim un lucru foarte important pe care l-am uitat. Din acest motiv, întreg acest proces reprezintă de fapt o re-găsire sau poate mai bine spus o re-amintire de Sine şi, din acest punct de vedere, tot ce avem de „făcut” este de a crea în „laboratorul” propriei conştiinţe acele condiţii interioare propice.

Lecţiile au menirea de a arăta modul prin care putem crea aceste condiţii interioare, urmând ca fiecare să continue practica acasa, individual.

Trezirea energiilor aflate încă în latenţă, echilibrarea şi centrarea acestora în Inima Spirituală reprezintă un mijloc de cosmizare a fiinţei noastre, de deschidere faţă de infinit.

În loc să “facem” Yoga sau să facem o asana, urmărim să „fim” în Yoga şi să trăim conştient în acea postură minunea de „a fi”. Folosim postura corporală ca pe un mijloc de dezvoltare a acuităţii conştiinţei martor, a adâncirii în Inimă şi a revelării a ceea ce suntem cu adevărat. Astfel, intrăm într-o atitudine care este mai degrabă meditativă, în care concentrarea mentală este însoţită de conştiinţa martor şi de o atenţie deschisă faţă de fenomenele energetice care apar.

Armonizarea energiilor şi a diverselor aspecte ale fiinţei noastre: corp, senzaţii, sentimente, minte, se realizează prin intermediul unui proces de unificare şi integrare a acestei „Totalităţi conştiente” care este însăşi fiinţa noastră. Practicând yoga devenim Yoga – unitate reflectată în interior şi în exterior. Practicând Yoga Inimii Spirituale celebrăm şi onorăm forţa vieţii.

Astfel, intrăm în contact cu potenţialul infinit şi etern al adevăratei noastre naturi. Încetăm să mai fim atât de preocupaţi de problemele, dramele şi temerile noastre şi suntem liberi să accedem la extraordinara comoară pe care Prezentul ne-o oferă.

Toate modalităţile abordate în Yoga Inimii Spirituale sunt circumscrise aceleiaşi aspiraţii: revelarea naturii noastre reale.

În sprijinul practicilor meditative este expusă o metodologie menită să îmbunătăţească controlul şi claritatea minţii, într-un mod ce poate fi obiectivat de fiecare în parte. (De exemplu, oferim o metodă care permite o observare foarte concretă a progresului pe care îl facem în cadrul fiecărei meditaţii, în ceea ce priveşte dezvoltarea conştiinţei martor, precum şi claritatea minţii.)

Astfel, urmărim ca fiecare practicant să realizeze progrese, fără nevoia unei continue raportări la „profesor”. Încurajăm dialogul, dar nu şi dependenţa. Sunt oferite astfel reperele unei abordări spirituale progresive, în care mintea şi Inima ca „organe de cunoaştere” sunt dezvoltate gradat.

Lucrările pe care se bazează aspectele teoretice şi practice în Yoga Inimii Spirituale sunt textele yoghine clasice, de exemplu: Yoga Sutra a lui Patanjali, SpandaKarika, Vijnana Bhairava Tantra, precum şi dialogurile şi afirmaţiile unor mari maeştri spirituali precum Shankara, Ramana Maharshi, Nisargadatta Maharaj, Swami Sivananda, Ramakrishna, Rumi, Meister Eckhart.

Metodele din Yoga Inimii Spirituale se adresează nuanţat tuturor, indiferent de nivelul şi abilitatea în practica hatha yoga, de la copii la vârstnici, de la persoane care necesită îndrumări terapeutice până la practicanţii avansaţi.

Pe tot parcursul cursului va exista o ghidare şi o orientare a resurselor interioare ale cursanţilor spre a facilita procesul unei cunoaşteri de sine cât mai profunde.

În metoda Yoga Inimii Spirituale sunt integrate gradat câteva elemente care devin apoi comune tuturor cursurilor de hatha yoga.

  • Liniştea mentală.

  • Centrarea în Inima Spirituală şi trezirea „căldurii” comunicative a Inimii.

  • Conştiinţa martor – o observare detaşată a felului în care energiile circulă prin structurile subtile.

  • Conştientizarea respiraţiei şi în special a pauzelor dintre expiraţie şi inspiraţie. (Respiraţia, dacă este făcută conştient, ne ajută în aprofundarea percepţiei energiei şi în expansiunea în Tăcerea de dincolo de minte.)

  • Iubire, devoţiune faţă de realitatea ultimă a Inimii Spirituale, Dumnezeu (şi implicit faţă de întreaga creaţie).
  • Trezirea aspiraţiei spirituale, a emoţiei sacrului în fiinţa noastră, a freamătului mistic, spanda.
  • Abandonul conştiinţei egotice.

  • Deslimitarea conştiinţei corporale.

  • Conştiinţa unităţii şi a nondualităţii, advaita.
  • Sfârşitul şedinţei de hatha yoga include o relaxare yoghină completă şi o meditaţie de infuzare a conştiinţei unităţii în viaţa de zi cu zi. În ultimă instanţă, urmărim să creăm cadrul şi condiţiile necesare pentru ca la sfârşitul şedinţei de hatha yoga orice practicant să părăsească sala mai conştient cu privire la el însuşi şi la întreaga existenţă, cu mai multă încredere, cu o viziune mai profundă asupra vieţii şi a realităţii divine: mai sănătos, mai compasiv, mai fericit, mai apt de prietenii sincere, mai liber…

Inscrieri pentru cursuri la tel: 0731324239 (Bucureşti) si 0731324241 (Brasov) sau la adresa contact@kamala.ro

Un comentariu

Din categoria Anunturi, Meditatie, Yoga

Ideile fundamentale din advaita vedanta

“Aforisme cum ar fi: Tat Tvam Asi -„Acela eşti tu” –

dovedesc cu adevărat că tu eşti „Acela”

fără un al doilea şi acelaşi în toate.

Cine este, acelaşi în toate, strigând în inima mea?”

Dattātreya – Avadhūta Gītā, V, 2

Noţiunea unităţii totului constituie substratul filozofiei Advaita Vedānta. În limba sanscrită “Advaita” înseamnă “non-dualitate”, iar “Vedānta” înseamnă “sfârşitul Vedelor”. În acest context, Vedele sunt expresia cunoaşterii străvechi, tradiţionale, convenţionale. Astfel, Advaita Vedānta poate fi tradusă prin “conştiinţa non-duală care se revelează la sfârşitul cunoaşterii discursive sau, mai bine spus, dincolo de aceasta”.

Există patru afirmaţii vedantice fundamentale, denumite Mahāvākya-uri, ce exprimă idei forţă care sintetizează experienţa spirituală în Advaita Vedānta.

Fiecare dintre cele patru Vede conţine câte una dintre aceste afirmaţii ce se regăsesc apoi în Upaniṣad-e. Mahāvākya-urile, marile rostiri, sunt afirmaţii despre adevărul ultim, Satya, al totalei unităţi şi unicităţi divine. Acestea sunt:

Prajñāna Brahma – Conştiinţa este Brahman (Realitatea Supremă).

Aceasta este numita Svarupabodha-Vākya, afirmaţia ce exprimă natura lui Brahman şi a Sinelui divin. Ea apare în Ṛgveda şi în Aitareya-Upaniṣad.

Aham Brahma Asmi – Eu sunt Brahman.

Aceasta reprezintă Anusandhana-Vākya, ideea forţă cu care un aspirant la desăvârşirea spirituală ar trebui să-şi impregneze mintea şi întreaga fiinţă. Ea apare în Yajurveda şi în Bṛhadāraṇyaka Upaniṣad.

Tat Tvam Asi – Tu eşti Acela (Brahman – Realitatea Supremă).

Aceasta este afirmaţia pe care ar trebui să o folosească un maestru spiritual autentic pentru a-şi îndruma discipolul. Ea apare în Sāmaveda şi în Chāndogya Upaniṣad.

Ayamatma Brahma – Acest Ātman (Sinele Suprem) este Brahman (Realitatea Supremă).

Aceasta a fost denumită Anubhavabodha Vākya, revelaţia care exprimă experienţa intuitivă a celui ce îşi revelează natura divină. Ea nu mai este o afirmaţie, ci a devenit o exclamaţie extatică. O găsim în Atharva Veda şi în Maṇḍūkya Upaniṣad.

Alături de aceste patru Mahāvākya-uri, găsim adesea o a cincea, ce nuanţează aceeaşi revelaţie a unităţii:

Sarvam Khalvidam Brahma – Toate acestea sunt într-adevăr Brahman.

Aceste afirmaţii ne duc direct în esenţa filozofiei Advaita Vedānta care este fundamentul în hridaya yoga (yoga Inimii Spirituale).

Scrie un comentariu

Din categoria Articole

Despre lecţiile de hridaya yoga (yoga Inimii Spirituale) în România

Miercuri am făcut un program de hridaya yoga la sala Centrului de Meditaţie Kamala din Braşov. Era o întâlnire de vacanţă la care puteau participa toţi cei care doreau, indiferent de nivelul la care ajunseseră la curs.  Ne-am bucurat să ne reîntâlnim după mai mult timp în care eu nu mai participasem la cursurile lor. Au fost şi persoane pe care nu le-am mai văzut până atunci , dar am constatat că aveau acelaşi suflet frumos pe care îl descoperisem şi în ceilalţi. Şi m-am minunat din nou, cât de plin de armonie este totul.

Lecţiile de yoga (hridaya yoga) pe care le facem la Centrul Kamala au o specificitate aparte. Punem în centru Inima, trăirea profundă a vieţii, cu toată Inima. Aşa cum corpul fizic are Inima ca izvor al vieţii, întreaga noastră fiinţă, cu toate componentele ei fizice şi subtile, energetice, cu tot ceea ce este ea şi dincolo de aspectele materiale, are ca sursă şi totodată ca esenţă – Sinele sau Inima spirituală cum mai este numit. Termenul sanscrit este atman.

Fiecare om a simţit sau a intuit că este mai mult decât corpul fizic, mai mult decât energiile, sentimentele, gândurile sale. El doar le are pe toate acestea. Un mare yoghin – Ramana Maharishi – ne îndeamnă să descoperim cine este acesta, Cel care are corpul, simte, gândeşte, există… ”Cine sunt eu?” este cea mai importantă întrebare. Ea nu se referă la egoul ce are diferite personalităţi – este fie bărbat, femeie, geniu, păstor, poet, fizician… Acestea sunt doar roluri… ca într-o piesă de teatru în care EL pe scenă fiind este oricare dintre toţi aceştia, dar odată ajuns acasă revine la ceea ce este cu adevărat.

Hridaya yoga (yoga Inimii Spirituale) ne ajută să facem această cale către cine suntem noi dincolo de orice roluri am avea în această lume. Mergem astfel Acasă, ne regăsim esenţa, adevărul existenţei, găsim răspunsul la întrebarea fundamentală ”Cine sunt eu?”. Facem aceasta străbătând un drum parcurs de mulţi înaintea noastră. Avem metode speciale: de meditaţie, de ritmare a respiraţiei, de folosire a energiilor prin tehnici posturale (asana). Toate acestea sunt instrumente necesare în călătoria către Inima noastră. Sunt totodată şi metode contemplative, pentru cei mai visători dar şi tehnici puternice pline de dinamism.

De ce ar fi nevoie pentru a începe lecţiile de hridaya yoga? De dorul tău de a trăi cu toată Inima. 

Scrie un comentariu

Din categoria Articole

Liniştirea minţii în meditaţia Hridaya

„Exista ritmuri respiratorii care faciliteaza linistirea mintii. Retentiile pe vid si pe plin de 2-3 secunde, introduse intr-un ritm respirator normal, sunt de natura sa genereze o stare de liniste si chiar vid mental care ulterior poate fi mentinuta pe intreaga durata a ciclului respirator si apoi pe intreaga durata a meditatiei.

In traditia buddhista, in meditatiile de tip Vipassana, exista diferite metode care au drept scop controlul mintii, pregatirea starii de luciditate si vigilenta a mintii, capabila sa investigheze apoi realitati din ce in ce mai subtile ale universului nostru interior, psihicul, starea mintii, tendintele launtrice, pentru ca ulterior sa fie pregatita pentru a investiga realitatile esentiale ale lumii. Astfel, se ajunge, in traditia buddhista, la starea de iluminare. Evident, aceasta apropiere de realitatea divina nu se mai face rational, dar mintea trebuie sa-si pastreze luciditatea pe intreaga durata a meditatiei.

Dar mintea, daca ramane focalizata pe o lunga perioada de timp asupra unui obiect, fara a se produce acel fenomen de transcendere spontana a ei (fenomen care cere o anumita experienta spirituala launtrica asociata evident cu anumite atitudini de abandon a cunoasterii discursive si implicit a mintii si a egoului), deci daca mintea ramane focalizata intr-un mod egotic asupra obiectului, exista o incrancenare si implicit apare apoi o stare de oboseala ce face ca mintea sa-si devieze atentia de la obiectul initial. Acesta este motivul pentru care, in pofida eforturilor depuse, constatam sau, mai bine zis, ne trezim la un moment dat ca mintea vagabondeaza.

Acesta este si sensul unei afirmatii pe care, in traditia crestina de aceasta data, sfantul Callistus o facea cu privire la minte care era comparata cu o apa care curge:

“Unele ape vii sau curgatoare curg repede, altele sunt linistite si calme. Primele, modificandu-se repede nu pot ramane murdare o lunga perioada de timp si chiar daca uneori devin usor incarcate de mâl, miscarea lor le curata din nou cu repeziciune. Dar daca curgerea apei se schimba si devine foarte lenta, apa este din nou usor umpluta de murdarii si ramane pentru lungi perioade asa, prin nemiscarea sa; si singura cale de a o curata este sa o faci sa curga mai repede.”

Putem intelege mai bine aceste afirmatii daca ne gandim la modul in care in buddhism se obtine starea de atentie a mintii si de vigilenta. Ei au constatat ca atentia constant indreptata asupra miscarii respiratorii este de natura sa linisteasca treptat mintea. In acest mod putem proceda si noi, mai ales la inceputul meditatiei, sau ori de cate ori observam ca mintea este dispersata, pentru a o pregati astfel in vderea “coborarii” in Inima.

În meditatiile de tip Vipassana se ofera diferite tehnici prin care mintea devine constienta asupra unor senzaţii ale corpului fizic, provocate, în general, de respiraţie. De exemplu, focalizarea se realizează succesiv asupra ombilicului şi asupra vârfului nasului, corespunzător inspiraţiei şi respectiv expiraţiei. Senzaţiile corporale pe care respiraţia le generează pot fi resimţite pe întreg acest traseu, în diferite părţi ale corpului. Evident, ombilicul nu este o parte a aparatului respirator, dar senzaţiile asociate respiraţiei pot fi cu siguranţă percepute acolo (vorbim si in hatha yoga de respiratie abdominala).

În meditaţia de Revelare a Inimii Spirituale, pentru că centrarea si implicit focalizarea mintii se realizează în Inimă sau mai bine zis in zona de proiectie a Sinelui, in mijlocul pieptului, usor spre dreapta, putem să amplificăm in mod suplimentar această forţă a focalizării şi să o reîntărim prin atenţia asupra senzaţiilor pe care respiraţia le creează în zona pieptului în punctul situat în extremitatea din dreapta a inimii fizice.

Prin urmare, focalizarea asupra senzaţiilor respiratorii în zona pieptului, vor ajuta mintea să se focalizeze cât mai des asupra realitatii spirituale a Inimii. Constientizarea constanta a senzatiilor respiratorii la acest nivel confera acel dinamism al atentiei la care se referea sfantul Callistus, prevenind astfel „mâlul”, caracterul greoi si opac al mintii care oboseste in concentrare si devine “statuta”.

În meditaţiile de revelare a Sinelui şi în general urmând această metodă, se ajunge treptat să căpătăm o bucurie şi o obişnuinţă divină a centrării spontane în Inima Spirituala, fiind atenti la senzatiile foarte fine asociate respiratiei in aceasta zona (a pieptului). (Precizam ca acest gen de constientizare nu are nici o legatura cu amplitudinea respiratiei sau felul respiratiei. Prin aceasta nu ne referim la faptul ca respiratia ar trebui sa devina mai scurta, sa se realizeze predominant toracic sau sa implice vreo modificare a ritmului respirator.)

Procedand cat mai des astfel se ajunge la o intimitate in universul spiritual al Inimii si se obtine o divina obisnuinta a centrarii in Inima care se poate mentine oricand, de exemplu chiar si inainte de a adormi si care se va resimti apoi spontan si in timpul somnului, in vise sau imediat la trezirea din somn, ca si cum am veni din lumea somnului cu continuitatea acestei centrari in Inima.”

                                                                                                                         Note de curs – Sahajananda

Scrie un comentariu

Din categoria Articole

Revelaţia lui Ramana Maharishi despre moarte

„Într-o zi stăteam singur la primul etaj din casa unchiului meu. Eram într-o stare normală de sănătate. Rareori aveam vreo boală. Dormeam foarte adânc. Aşa că, în acea zi, eram singur şi nu aveam nici o problemă de sănătate. Dar o inconfundabilă şi neaşteptată frică de moarte m-a cuprins. Am simţit că urmează să mor. De ce am simţit aşa, nu poate fi explicat în nici un fel prin ceea ce am simţit în corp. Şi nici nu mi-am putut explica ulterior. Nu m-a preocupat să ştiu dacă frica era adânc înrădăcinată. Am simţit ”Voi muri acum” şi dintr-o dată au apărut gânduri legate de ce ar trebui să fac. Nu vroiam să consult doctori nici să întreb oameni în vîrstă sau prieteni. Am simţit că trebuie să rezolv singur situaţia.

Şocul fricii de moarte m-a făcut dintr-o dată introvertit sau interiorizat.

Mi-am spus în gând ” Acum moartea a venit. Ce înseamnă asta? Ce moare? Corpul moare. Dintr-o dată m-am comportat ca şi cum aş fi murit. Mi-am întins braţele şi le-am ţinut rigide ca şi cum ”rigor-mortis” s-ar fi instalat. Am imitat un cadavru pentru a da un character cât mai real investigării ulterioare.

Mi-am oprit respiraţia şi am ţinut gura închisă, presând buzele una de alta aşa încât nici un sunet să nu scape. Să nu rostesc cuvântul ”eu” şi nici un alt cuvânt. ”Bine,”mi-am spus, ”acest corp rigid e mort. Va fi dus la locul de incinerare şi va fi ars şi redus la cenuşă. Dar cu moartea acestui corp, mor şi eu? Este corpul acesta ”eu”? Acest corp este inert şi tăcut. Dar eu simt toată forţa personalităţii mele şi chiar sunetul ”eu” în interiorul meu – diferit de corp. Deci ”eu” sunt un spirit , ceva care transcende corpul. Corpul material moare, dar spiritul ce îl transcende nu poate fi atins de moarte. Aşa că eu sunt spirit nemuritor.”

Acestea toate nu au reprezentat un simplu proces intelectual, ci m-au străfulgerat ca adevărul cel viu, ceva ce am perceput imediat, aproape fără cuvinte. ”eu” era ceva foarte real, singurul aspect real din acea stare, iar toate activităţile conştiente care erau conectate cu corpul meu erau centrate în el. De atunci încolo”Eul”, sau Sinele meu, mi-a captat atenţia printr-o fascinaţie puternică. Frica de moarte a dispărut odată pentru totdeauna. Absorbţia în Sine a continuat din acel moment până acum. Alte gânduri pot să vină şi să plece ca notele diferite ale unui muzician, dar ”Eu” continuă ca nota fundamentală care acompaniază şi se combină cu toate celelalte note. Indiferent dacă corpul meu vorbeşte, merge sau face altceva, sunt mereu centrat în ”Eu”(atman, Sinele, Inima Spirituală, n.m).

Când stau cu membrele întinse şi refac mental scena morţii realizez cum corpul meu ar putea fi dus la incinerare şi totuşi eu voi trăi, o forţă, o poţi numi forţa atmic-ă (puterea lui atman) sau în oricare alt fel, înfloreşte în mine şi pune posesie pe mine. Astfel, datorită ei am fost renăscut şi am devenit un om nou.”

Scrie un comentariu

Din categoria Articole

Invitaţie la retragere în Inima ta

Retragerea hridaya de meditaţii pentru revelarea Inimii Spirituale (atman) va avea loc la Centrul de Meditaţie Kamala în perioada 6-8 aprilie 2012.

Unul din cei mari mari yoghini cunoscuţi, Ramakrishna recomanda să te retragi pentru a medita 3 luni pe an, sau trei săptămâni sau dacă nu, măcar trei zile.

Programul va începe vineri ora 17. De vineri seara până la terminarea retragerii, duminică seara, toti participanţii vor respecta mauna (nu vor vorbi), aşa cum se recomanda în toate tradiţiile contemplative, în isihasm, pentru a crea premisele unei bune interiorizări.

Mâncarea va fi lacto-vegetariană, nu se vor consuma: carne, alcool, tutun, cafea.

Cei care doresc să se regăsească pe ei înşişi, să se liniştească, să întrerupă curgerea agitată a vieţii cu o oază de pace şi spiritualitate pot participa, chiar dacă nu au mai practicat meditaţia sau yoga.

În cadrul acestei retrageri vor fi meditatii, recomandări, metode şi elemente practice, meditaţii cu directă îndrumare, conferinţe cu diferite teme, printre care:

– Metoda de introspecţie a lui Ramana Maharishi folosind întrebarea “Cine sunt Eu?”;

–  Freamătul mistic (spanda), conştiinţa martor, resorbţia sentimentului “Eu” în sursa sa, despre conţinutul şi calitatea minţii, iubirea pură ca expresie a conştiinţei unităţii, tăcerea ca substrat al existenţei.

Adâncirea în meditaţie, folosind două metode din tradiţia Mahamudra: “prinderea minţii agitate” şi “stabilizarea minţii în starea de linişte”;

– Cele patru etape fundamentale în procesul Revelării Inimii Spirituale;

-Tehnici de liniştire a minţii folosind controlul respiraţiei;

– Principiile fundamentale de transformare spirituala în Advaita Vedanta.

– Metode de a translata de la conştiinţa individuală la Conştiinţa Unitaţii Divine.

-Minunarea faţă de frumuseţea Inimii Spirituale.

Retragerea se va termina cu împărtăşirea experienţelor şi discuţii pe baza temelor prezentate.

Înscrieri la telefon: 0731324241 sau la adresa: contact@kamala.ro

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi