Arhive pe etichete: energie

Inițiere în Tantra Maha Vidya – Kamalatmika

Există o nesfârşită dorinţă de libertate şi de fericire în fiecare om. Este uşor de înţeles de ce este nesfârşită… ea tinde să cuprindă nefârşitul. De multe ori vrem să ne depăşim limitele şi intrăm în tărâmul viselor, ne construim propriile poveşti de viaţă sau de iubire şi cu speranţe inepuizabile ardem interior pentru a ne transforma viaţa în eternitate. De aceea oamenii vor să exploreze necunoscutul, să-şi crească puterea de influenţă, să se expansioneze în spaţiu, în timp…
Libertatea ca şi fericirea se găsesc în conştiinţă. Altfel ele sunt limitate, parţiale şi pentru că se manifestă într-un domeniu limitat şi pentru că nimic din această lume, nici un fel de avere sau relaţie nu poate aduce împlinirea deplină pe care o cauţi.
Această împlinire o simţi ca pe o încununare a tot ceea ce eşti, ca pe o sărbătoare ce se întinde de la domeniul sacrului la cel al vieţii obişnuite şi în tantra poartă numele de Kamalatmika. Ea este înţelepciunea, Maha Vidya, ce te conduce la sărbătoarea existenţei, a fericirii, a frumuseţii, a iubirii. Este splendoarea divină, dar şi a naturii, a sufletului, a omului.

În seminariile precedente de Tantra shastra pe care le-am ținut la Centrul Kamala din Brașov, am studiat alte aspecte ale Înţelepciunii, așa cum sunt ele descrise în Orient. Am străbătut împreună domeniile vaste ale conştiinţei cum se reflectă ea prin nouă dintre razele ei şi ne vom întâlni acum cu a zecea – Kamala.
Kamalatmika ne va binecuvânta acum stabilizarea acestor înţelepciuni în noi şi ne va arăta cum poate fi trăită viaţa în belşug, fericire şi iubire, ca o nesfârşită sărbătoare.
Expansiunea conştiinţei este scopul existenţei. Se spune că atunci când Shiva iese din samadhi primul gând este cel la Kamala, cea mai frumoasă zeiţă.
Vă aștept cu drag la inițierea în Calea Splendorii și Frumuseții, Calea Marii Înțelepciuni – Kamalatmika.

Anunțați-vă participarea la telefon: 0731324241 sau 0731324239

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi, Tantra Shastra

Initiere in Tantra Maha Vidya – Tripura Sundari

Vă invit la seminarul de Tantra Maha Vidya în zilele de 21 şi 22 septembrie 2013, organizat în cadrul Centrului de Meditaţie şi Yoga – Kamala. Cei care vor participa vor primi initierea in Tripura Sundari.
DSC08114Tripura Sundari este Înțelepciunea trăirii existenţei în frumuseţe şi iubire, fiind unul din cele zece aspecte ale Înţelepciunii divine (Vidya).
Seminarul se adresează tuturor celor care aspiră la o viaţă plină de iubire şi frumuseţe şi va cuprinde:
*Filozofie
*Metode practice
*Ritualuri traditionale
*Folosirea mantrelor si a yantrelor specifice
*Meditatii
*Hatha yoga

Tantra Maha Vidya este o cale spirituală străveche. Ea vizează transformarea prin descoperirea Înţelepciunii care te poate duce la recunoaşterea Inimii Spirituale (atman). Este o parte importantă din tantra şi a constituit o adevărată revoluţie a acestui sistem. În centrul său este shakti, energia fundamentală ce ajunge să fie cunoscută în cele mai profunde aspecte ale ei, acelea care conferă înţelepciunea.
Dasha Maha Vidya (Cele Zece Mari Înţelepciuni) descriu Fiinţa prin atributele care îi conturează perfecţiunea. Ele încununează viaţa împlintă, fericită şi de aceea este necesar să fie trezite în fiecare dintre noi.
Cele zece Mari Înțelepciuni pătrund totul, susţin totul şi dau naştere lumilor. În plan uman ele sunt principalele energii ale vieţii. Prin aceste seminarii veţi învăţa cum să le recunoaşteţi, cum să le folosiţi şi să le orientaţi spre împlinirea celor mai înalte idealuri.DSC08068

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi

Iniţiere în svara yoga

În zilele de 9-10 februarie  la Bucureşti şi 23-24 februarie la Braşov va avea loc Iniţierea în svara yoga.

Această iniţiere este deschisă pentru toţi cei care au intuiţia armoniei din ei şi din univers. Chemarea unei existenţe în deplină concordanţă cu muzica întregii naturi este cea care vă face apţi pentru a pătrunde în cunoaşterea învăţăturilor din svara yoga.

Svara este suflul vieţii, energia ce naşte, menţine , hrăneşte toată maifestarea. În ea şi prin ea toţi existăm. Ea se exprimă prin tattve.

Creaţia provine din energiile de bază numite tattve.

Vom studia şi vom face tehnici practice referitoare la:

-Tattvele fundamentale şi rolul lor în evoluţia noastră

-Tattvele şi modul în care putem folosi energia lor în viaţa cotidiană, în relaţiile de cuplu, în plan social, în plan spiritual.

-Cele cinci tipuri de prana

-Interacţiunile sexuale din perspectiva svara yoghină

-Importanţa armonizării lungimii suflului, sincronizării lui cu energiile naturii.

-Polaritatea suflului şi folosirea adecvată a energiilor polare.

-Tehnici specifice pentru asimilarea învăţăturilor svara (shanmukhi mudra,chayaupasana etc)

-Determinarea practică a tattvelor

-Tattva shuddhi (purificarea energiilor fundamentale)

-Procedeul de calcul al tattvei dominante şi folosirea succesiunii lor în viaţa de zi cu zi dar şi pe tărâm spiritual.

-Modalităţi de transcendere a influenţelor tattvice prin pătrunderea în Inima Spirituală (atman)

Pentru înscrieri : contact@kamala.ro

tel: 0731324241

 

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi

Iniţiere în Kali

În perioada15-17  martie voi ţine la Centrul de Meditaţie şi Yoga Kamala un seminar de Tantra shastra de iniţiere în Kali sadhana (practica spirituală). Acelaşi seminar va fi şi la Bucureşti in zilele 22-24 martie.

Kali este una dintre Cele Zece Mari Înţelepciuni (Dasha Maha Vidya). Ea reprezintă eternitatea, timpul, forţa transformării, aspiraţia.

Fiecare dintre Dasha Maha Vidya este un aspect al Înţelepciunii divine şi totodată  o energie fundamentală a manifestării. Ele pătrund totul, susţin totul şi dau naştere lumilor.

În plan uman ele sunt principalele energii ale vieţii. Iniţierile ne ajută să trezim în noi aceste Mari Înţelepciuni prin care ne putem transforma viaţa pe toate planurile – social, spiritual, fizic, psihic, mental.

Vă invit să citiţi celelalte articole din acest blog referitoare la Dasha MahaVidya şi să vă priviţi profund viaţa. Este nevoie de transformare, de evoluţie, de lumină, iubire, pace, Înţelepciune?

La seminar pot participa şi cei care deja au iniţierea în Kali.

Înscrieri la Veronica: 0731324238 sau contact@kamala.ro 

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi, Tantra Shastra

Seminar: Arta Conştienţei (Vijnana Bhairava Tantra)

Acest seminar de meditaţie de 3 zile este bazat pe un tratat tantric străvechi, Vijnana Bhairava Tantra.  Cursul se va focaliza pe atitudini şi metode meditative iluminatoare.

Ce este Vijnana Bhairava Tantra?

Vijnana Bhairava Tantra oferă112 metode de meditație pentru recunoașterea spontană a naturii noastre reale. Ea este considerată una din cele mai cunoscute scrieri ale tradiției șaiviste. Șaivismul cașmirian conferă o abordare spirituală tantrică, non-duală, ce devine din ce în ce mai cunoscută acum în întreaga lume.

Acest text clasic, celebrat deseori ca o bijuterie unică în comoara tratatelor yoga, a apărut, metaforic, din uniunea amoroasă extatică a lui Shiva și Shakti, în Inimă. Ca urmare, seminarul va sublinia intimitatea și familiaritatea atitudinilor spirituale sugerate în acest text. Practicile ne inspiră să ne recunoaștem natura reală. Când mintea pregătită își abandonează limitările, misterul de dincolo de universul relativ (maya) este revelat.

Scop şi descriere

Seminarul prezintă o privire de ansamblu a spiritualităţii şaivismului caşmirian şi un rezumat al tratatului, dar pune accentul pe câteva atitudini şi metode meditative şi pe aplicarea lor practică. Oferă inspiraţie pentru înflorirea naturii noastre reale în libertate şi Iubire.

Descriind atitudini contemplative și meditații atât cu obiect, cât şi fără obiect, seminarul revelează modul în care toate aceste practici apar spontan din interior, din adevărata intuiţie a Inimii Spirituale. Astfel, gradat, ele devin un mod de a trăi, o continuă sărbătoare a vieţii.

Sahajananda evidenţiază felul în care aceste practici contemplative pot fi integrate simplu şi eficient în viaţa de zi cu zi.

Din tematica abordată:

•    Visul lucid şi continuitatea conştienţei în timpul somnului (turya)

•    Modalităţi de a aduce mintea într-o stare contemplativă şi calmă, folosind conştienţa respiraţiei

•    Conştienţa luminilor şi sunetelor interioare văzute ca expresii ale Conştiinţei Supreme

•    Nelimitarea corpului fizic

•    Minunarea, extazul, iubirea, dorinţa, epuizarea şi rolul lor în introspecţie

•    Recomandări pentru aprofundarea experienţei sexuale, revelând cum şi de ce actul de a face dragoste devine o cale spre Unitate, şi multe altele…

Re-evaluări ale Conceptelor

Seminarul Vijnana Bhairava Tantra ne invită să reconsiderăm unele concepte aparent binecunoscute, cum ar fi spațiul, corpul, organele de simț, relațiile sociale, etc. Astfel, seminarul este o invitație fascinantă de a explora noi atitudini contemplative din tradiția tantrică non-duală. Această recunoaștere a Conștiinței Unității se integrează armonios în învățăturile și practica Hridaya Yoga; atât practicanții Hridaya, cât și începătorii vor dobândi noi instrumente practice pentru cunoașterea directă a ceea ce suntem cu adevărat, Inima Spirituală.

Seminarul este ţinut de profesorul de yoga Sahajananda (Claudiu Trandafir).

Locaţie: Centrul Kamala din Sânpetru, Braşov.

Perioada: 30 noiembrie – 2 decembrie 2012

Preț: 150 lei.

Informații şi înscrieri:

– tel.  0268.360.424.

– mobil:  0731.32.42.41

– e-mail: contact(at)kamala.ro sau centrulkamala(at)gmail.com.

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi

Înţelepciunea în tantra – energie şi conştiinţă

Cele zece Maha Vidya (Mari Înţelepciuni) sunt totodată energii fundamentale ale manifestării. Tot ceea ce există este creat de ele, pătruns de ele,  susţinut de ele.  În hridaya yoga ele sunt cunoscute şi ca energii ale Inimii Spirituale.

Fiind energii prezente peste tot, în toate lumile ca şi în fiecare om, ele sunt inerente vieţii. Prin ele evoluăm, ne transformăm, fie că ştim cum se numesc, sau nu ştim.  Cu atât mai mult însă, cunoscând modul în care acţionează vom putea să le folosim în evoluţia noastră.

Fiecare dintre maha vidya este caracterizată de mantre, yantre şi are reprezentări iconografice pline de simboluri. Văzute, dintr-o perpectivă umană, şi ca aspecte ale Mamei Divine, ele sunt adorate în consecinţă.  De maha vidya te poţi apropia fie pornind de la reprezentarea lor, fie folosind mantrele , yantrele sau alte metode ce ţin de caracteristicile specifice.

Ramakrishna

Ramakrishna

Ramakrishna

Unul din cei mai mari yoghini cunoscuţi – Ramakrishna, a atins realizarea supremă prin graţia uneia dintre maha vidya, numită Kali. Aceasta este eternitatea care în lumea noastră este simţită ca timp.  E totodată forţa aspiraţiei spirituale, forţa transformării pe toate planurile. Iată ce spunea el despre Kali:

„Mama Divină mi-a revelat în templul lui Kali că Ea este totul. Ea mi-a arătat că totul este plin de Conştiinţă Divină. Imaginea ei era Conştiinţă, altarul era Conştiinţă, vasele cu apă sfinţită erau Conştiinţă, pragul uşii era Conştiinţă, podeaua de marmură era Conştiinţă – totul atunci mi s-a revelat ca fiind Conştiinţă. Percepeam atunci absolut totul, toate lucrurile, toate fiinţele ca fiind îmbibate de o copleşitoare fericire ce revebera în întregul univers. Fericirea purei existenţe, a purei conştiinţe şi a putea beatitudini cosmice. Am văzut apoi un răufăcător în faţa templului lui Kali, dar am realizat extaziat că percepeam chiar şi în el, vibrând, puterea Mamei Divine.”

„Mă simţeam de parcă inima îmi era stoarsă ca un prosop ud. Eram copleşit de o imensă nelinişte şi teamă că poate nu-mi era mie dat să o realizez pe Kali în această viaţă. Simţeam că nu mai pot să suport nici o clipă separarea de Ea. Dintr-odată însă, Mama cea binecuvântată mi s-a revelat.

Kali

Instantaneu clădirile cu diversele lor părţi componente, templul şi toate celelalte lucruri şi fiinţe au dispărut privirii mele nelăsând nici măcar o urmă, şi în locul lor nu mai vedeam decât un infinit, extraordinar ocean strălucitor de Conştiinţă. Oricât de departe putea privi ochiul, valurile orbitoare ale acestui Ocean de lumină se năpusteau asupra mea din toate părţile cu un zgomot teribil şi în final au ajuns să mă cuprindă cu totul! Extaziat, nu îmi mai puteam relua respiraţi

a. Eram inundat şi copleşit de această precipitare extatică şi am căzut atunci la sol, intrând în starea de Conştiinţă Cosmică.

Ce s-a petrecut în timpul acesta în lumea exterioară nu ştiu; dar ceea ce pot spune este că în mine era un continuu şi imens şuvoi de fericire nediluată, mereu reînnoită şi simţeam în toată fiinţa mea prezenţa Divinei Mame Kali.”

Dar, fiecare om poate să parcurgă drumul ghidat de oricare dintre maha vidya. Importantă este deschiderea inimii şi hotărârea, practica şi perseverenţa.

Toţi putem trăi ca Ramakrishna. De ce nu?

Scrie un comentariu

Din categoria Articole, Tantra Shastra

Tantra Inimii Spirituale

Vineri şi sâmbătă (21-22 septembrie 2012) vom avea din nou întâlnire cu Cele Zece Mari Înţelepciuni – Dasha Maha Vidya. Pentru cei care au mai participat la seminariile de tantra shastra va fi reamintire şi îmbogăţire, iar pentru ceilalţi – o descoperire a tărâmului interior  al Inimii în care luminează adevărul şi înţelepciunea.

Vom practica tehnici de trezire a energiilor specifice fiecărui aspect al înţelepciunii – eternitatea, conştienţa, iubirea, cunoaşterea, forţa, curajul, beatitudinea, fascinaţia, armonia, splendoarea. Metodele vor putea fi apoi exersate de fiecare atunci când va avea nevoie în viaţa sa, şi de asemenea pot fi integrate alături de orice cale spirituală.

Cei care nu au realizat sadhana recomandată vor avea un nou prilej de împlinire a ei.  Corelaţiile care vor fi făcute între cele zece Înţelepciuni vor clarifica mai mult fiecare maha vidya.

Faţă de celelalte seminarii de tantra shastra acesta va avea rezervat mai mult timp practicii, mai puţin pentru teorie şi… tot timpul pentru fericire.

Se va face de asemenea pregătirea pentru viitoarele întâlniri în care fiecare va primi iniţierile care îi lipsesc din Dasha Maha Vidya. Vom încheia cu o puja (ritual) în faţa focului, expresie a focului interior al Inimii. Yantra vie, împodobită cu flori vă aşteaptă.

Fie ca freamătul sacru al Inimii Spirituale să ne lumineze viaţa!

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi, Tantra Shastra