„Exista ritmuri respiratorii care faciliteaza linistirea mintii. Retentiile pe vid si pe plin de 2-3 secunde, introduse intr-un ritm respirator normal, sunt de natura sa genereze o stare de liniste si chiar vid mental care ulterior poate fi mentinuta pe intreaga durata a ciclului respirator si apoi pe intreaga durata a meditatiei.
In traditia buddhista, in meditatiile de tip Vipassana, exista diferite metode care au drept scop controlul mintii, pregatirea starii de luciditate si vigilenta a mintii, capabila sa investigheze apoi realitati din ce in ce mai subtile ale universului nostru interior, psihicul, starea mintii, tendintele launtrice, pentru ca ulterior sa fie pregatita pentru a investiga realitatile esentiale ale lumii. Astfel, se ajunge, in traditia buddhista, la starea de iluminare. Evident, aceasta apropiere de realitatea divina nu se mai face rational, dar mintea trebuie sa-si pastreze luciditatea pe intreaga durata a meditatiei.
Dar mintea, daca ramane focalizata pe o lunga perioada de timp asupra unui obiect, fara a se produce acel fenomen de transcendere spontana a ei (fenomen care cere o anumita experienta spirituala launtrica asociata evident cu anumite atitudini de abandon a cunoasterii discursive si implicit a mintii si a egoului), deci daca mintea ramane focalizata intr-un mod egotic asupra obiectului, exista o incrancenare si implicit apare apoi o stare de oboseala ce face ca mintea sa-si devieze atentia de la obiectul initial. Acesta este motivul pentru care, in pofida eforturilor depuse, constatam sau, mai bine zis, ne trezim la un moment dat ca mintea vagabondeaza.
Acesta este si sensul unei afirmatii pe care, in traditia crestina de aceasta data, sfantul Callistus o facea cu privire la minte care era comparata cu o apa care curge:
“Unele ape vii sau curgatoare curg repede, altele sunt linistite si calme. Primele, modificandu-se repede nu pot ramane murdare o lunga perioada de timp si chiar daca uneori devin usor incarcate de mâl, miscarea lor le curata din nou cu repeziciune. Dar daca curgerea apei se schimba si devine foarte lenta, apa este din nou usor umpluta de murdarii si ramane pentru lungi perioade asa, prin nemiscarea sa; si singura cale de a o curata este sa o faci sa curga mai repede.”
Putem intelege mai bine aceste afirmatii daca ne gandim la modul in care in buddhism se obtine starea de atentie a mintii si de vigilenta. Ei au constatat ca atentia constant indreptata asupra miscarii respiratorii este de natura sa linisteasca treptat mintea. In acest mod putem proceda si noi, mai ales la inceputul meditatiei, sau ori de cate ori observam ca mintea este dispersata, pentru a o pregati astfel in vderea “coborarii” in Inima.
În meditatiile de tip Vipassana se ofera diferite tehnici prin care mintea devine constienta asupra unor senzaţii ale corpului fizic, provocate, în general, de respiraţie. De exemplu, focalizarea se realizează succesiv asupra ombilicului şi asupra vârfului nasului, corespunzător inspiraţiei şi respectiv expiraţiei. Senzaţiile corporale pe care respiraţia le generează pot fi resimţite pe întreg acest traseu, în diferite părţi ale corpului. Evident, ombilicul nu este o parte a aparatului respirator, dar senzaţiile asociate respiraţiei pot fi cu siguranţă percepute acolo (vorbim si in hatha yoga de respiratie abdominala).
În meditaţia de Revelare a Inimii Spirituale, pentru că centrarea si implicit focalizarea mintii se realizează în Inimă sau mai bine zis in zona de proiectie a Sinelui, in mijlocul pieptului, usor spre dreapta, putem să amplificăm in mod suplimentar această forţă a focalizării şi să o reîntărim prin atenţia asupra senzaţiilor pe care respiraţia le creează în zona pieptului în punctul situat în extremitatea din dreapta a inimii fizice.
Prin urmare, focalizarea asupra senzaţiilor respiratorii în zona pieptului, vor ajuta mintea să se focalizeze cât mai des asupra realitatii spirituale a Inimii. Constientizarea constanta a senzatiilor respiratorii la acest nivel confera acel dinamism al atentiei la care se referea sfantul Callistus, prevenind astfel „mâlul”, caracterul greoi si opac al mintii care oboseste in concentrare si devine “statuta”.
În meditaţiile de revelare a Sinelui şi în general urmând această metodă, se ajunge treptat să căpătăm o bucurie şi o obişnuinţă divină a centrării spontane în Inima Spirituala, fiind atenti la senzatiile foarte fine asociate respiratiei in aceasta zona (a pieptului). (Precizam ca acest gen de constientizare nu are nici o legatura cu amplitudinea respiratiei sau felul respiratiei. Prin aceasta nu ne referim la faptul ca respiratia ar trebui sa devina mai scurta, sa se realizeze predominant toracic sau sa implice vreo modificare a ritmului respirator.)
Procedand cat mai des astfel se ajunge la o intimitate in universul spiritual al Inimii si se obtine o divina obisnuinta a centrarii in Inima care se poate mentine oricand, de exemplu chiar si inainte de a adormi si care se va resimti apoi spontan si in timpul somnului, in vise sau imediat la trezirea din somn, ca si cum am veni din lumea somnului cu continuitatea acestei centrari in Inima.”
Note de curs – Sahajananda