Arhive pe etichete: eternitate

Hridaya yoga – un răspuns şi o cale

În toamna acestui an Centrul de Meditaţie şi Yoga – Kamala va continua lecţiile de hridaya yoga în Bucureşti şi Braşov. Pentru noi este o bucurie şi în acelaşi timp viaţa în cursul ei firesc, normal.

De ce am ales hridaya yoga? În primul rând pentru că este o cale ce prin metodele ei te duce către adevărul existenţei, către splendoarea sufletului. Pentru că indiferent ce profesie ai, ce vise întrezăreşti, ce îţi propui în viaţă, toate pornesc de la tine, din centrul fiinţei tale. Această esenţă este numită în sanscrită atman şi de multe ori se traduce prin sine, sau în tradiţiile contemplative – Inima Spirituală, iar în hridaya yoga totul este orientat pentru descoperirea acestei pure realităţi.

Omul doreşte să fie sănătos, să fie fericit… doreşte să Fie. Acest A FI trăit cu adevărat este scopul şi încununarea oricărei vieţi, chiar dacă într-o etapă a vieţii vrei să fii ceva,  sau cineva… În spatele tuturor dorinţelor umane este aspiraţia de totală împlinire, aspiraţia către eternitate. Dar, manifestată parţial ea este  acum o dorinţă, apoi o alta… până ce ajungi să ai curajul şi luciditatea şi maturitatea să îţi dai seama că vrei să ştii cine eşti tu.

Cine eşti tu? Eşti corpul fizic? Tu doar ai un corp fizic. Nu eşti nici energiile; tu le dirijezi şi le foloseşti. Eşti sentimentele? Dar sentimentele apar şi dispar, le poţi evoca sau estompa. Tu nu eşti sentimentele tale. Eşti gândurile? Gândurile vin şi pleacă, au un început şi un sfârşit, le poţi chema sau le poţi îndepărta. Nu eşti gândurile. Cine eşti tu? Nu poţi să răspunzi spunându-ţi numele, sau profesia sau statutul social sau familial. Acestea sunt doar rolurile tale în această lume. Aşadar… Cine eşti tu? Nu te grăbi să răspunzi acum. Descoperirea răspunsului îţi poate lua mai multe vieţi. Dar, grăbeşte-te să începi drumul spre tine. Calea.

Un mare yoghin – Ramana Maharishi spunea că asta este tot ceea ce ai de făcut petru a trăi cea mai înaltă realitate, cel mai pur adevăr: să afli cine eşti tu şi astfel vei atinge sursa a tot şi centrul universului. Vei ajunge la Inima ta care este una cu Inima lumii. Cine eşti tu? Aceasta nu este doar o întrebare, ci este cea mai importantă întrebare. Temă de meditaţie şi ghid de pătrundere în cel mai mare mister. Ramana Maharishi a deschis o cale şi prin hridaya yoga o urmăm. Vom face şi tehnici pentru atingerea sănătăţii, calmarea minţii, trezirea lucidităţii, a răbdării, perseverenţei, pentru descoperirea păcii interioare şi armoniei. Toate acestea ne pregătesc pentru recunoaşterea Inimii Spirituale. Toţi o simţiţi în momentele de contemplare, de minunare, de tăcere profundă… Este acolo, în adâncul fiinţei. Cel mai uşor o simţi în zona pieptului, un deget spre dreapta. Ca un fior, o uşoară încălzire, un loc de unde radiază iubirea şi forţa şi tot.

Fii în Inima ta. Fii fericit! 

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi, Articole

Dasha Maha Vidya în România

Kamalatmika este splendoarea, celebrarea vieţii, a întregii creaţii, a Inimii. Este Înţelepciunea care ne ghidează spre împlinirea tuturor idealurilor şi ne umple fiecare clipă de frumuseţe, până ce clipa însăşi radiază doar frumuseţe luminând eternitatea.Dasha Maha Vidya
Pline de frumuseţe au fost zilele consacrate ei la Centrul de meditaţie ce îi poartă numele – Kamala.

22-24 iunie- Centrul de Meditatie Kamala

22-24 iunie- Centrul de Meditatie Kamala

Yantra vie a fost împodobită cu trandafiri roz (kamala este un lotus roz şi de aceea am ales această culoare pentru yantra).

Kamalatmika yantra

Kamalatmika yantra

Iniţierea s-a desfăşurat în firescul sacrului.

În final recunoştinţa s-a revărsat din inimile noastre. Se împlinise un ciclu consacrat Celor Zece Mari Înţelepciuni din tradiţia tantrică străveche. Se deschisese un tărâm de fericire pentru toţi.

Scrie un comentariu

Din categoria Tantra Shastra

Kamalatmika – încununarea noastră

Există o nesfârşită dorinţă de libertate şi de fericire în fiecare om. Este uşor de înţeles de ce este nesfârşită… ea tinde să cuprindă nefârşitul. De multe ori vrem să ne depăşim limitele şi intrăm în tărâmul viselor, ne construim propriile poveşti de viaţă sau de iubire şi cu speranţe inepuizabile ardem interior pentru a ne transforma în viaţa în eternitate. Toate acestea se văd în toate planurile vieţii: oamenii vor să exploreze necunoscutul, să-şi crească puterea de influenţă, să se expansioneze în spaţiu, în timp…

Libertatea ca şi fericirea se găsesc în conştiinţă. Altfel ele sunt limitate, parţiale şi pentru că se manifestă într-un domeniu limitat şi pentru că nimic din această lume, nici un fel de avere sau relaţie nu poate aduce împlinirea deplină pe care o cauţi.

Această împlinire o simţi ca pe o încununare a tot ceea ce eşti, ca pe o sărbătoare ce se întinde de la domeniul sacrului la cel al vieţii obişnuite şi poartă numele de Kamalatmika. Ea este înţelepciunea, Maha Vidya, ce te conduce la sărbătoarea existenţei, a fericirii, a frumuseţii, a iubirii.

Este splendoarea divină, dar şi a naturii, a sufletului, a omului.

În seminariile precedente de Tantra shastra am învăţat despre alte aspecte ale Înţelepciunii. Am străbătut împreună domeniile vaste ale conştiinţei aşa cum se reflectă ea prin nouă dintre razele ei şi am ajuns la a zecea – Kamala. Am ajuns la sărbătoarea din finalul oricărui drum frumos, am ajuns la culegerea fructelor dulci ale grădinii Maha Vidya.

Timpul este acum simţit în adevărata lui dimensiune – cea a eternităţii prin graţia lui Kali.

Conştienţa şi compasiunea sunt trezite prin graţia lui Tara.

Iubirea fundamentală ce menţine întreaga creaţie ne face să vibrăm până în adâncul sufletului prin graţia lui Tripura Sundari.

Cunoaşterea este deschisă spre desăvârşire prin graţia lui Bhuvaneshvari.

Focul ardent al lui Tripura Bhairavi ne purifică viaţa şi perspectiva spirituală.

Chinnamasta ne umple de curajul necesar unei evoluţii nestăvilite.

Dhumavati ne oferă pacea vidului beatific.

Fascinaţia ce izvorăşte din Inima Spirituală ne ghidează calea spre desăvârşire prin forţa lui Bagalamukhi.

Natura întreagă participă la armonia vieţii noastre prin graţia lui Matangi.

Kamalatmika ne va binecuvânta acum stabilizarea acestor înţelepciuni în noi şi ne va arăta cum poate fi trăită viaţa în belşug, fericire şi iubire, ca o nesfârşită sărbătoare.

La seminarul din 22-24 iunie de la Centrul de Meditaţie Kamala pot participa şi cei care nu au mai fost la alte seminarii.

Inscrieri la Veronica: 0731.32.42.41

Un comentariu

Din categoria Anunturi, Tantra Shastra

Invitaţie la retragere în Inima ta

Retragerea hridaya de meditaţii pentru revelarea Inimii Spirituale (atman) va avea loc la Centrul de Meditaţie Kamala în perioada 6-8 aprilie 2012.

Unul din cei mari mari yoghini cunoscuţi, Ramakrishna recomanda să te retragi pentru a medita 3 luni pe an, sau trei săptămâni sau dacă nu, măcar trei zile.

Programul va începe vineri ora 17. De vineri seara până la terminarea retragerii, duminică seara, toti participanţii vor respecta mauna (nu vor vorbi), aşa cum se recomanda în toate tradiţiile contemplative, în isihasm, pentru a crea premisele unei bune interiorizări.

Mâncarea va fi lacto-vegetariană, nu se vor consuma: carne, alcool, tutun, cafea.

Cei care doresc să se regăsească pe ei înşişi, să se liniştească, să întrerupă curgerea agitată a vieţii cu o oază de pace şi spiritualitate pot participa, chiar dacă nu au mai practicat meditaţia sau yoga.

În cadrul acestei retrageri vor fi meditatii, recomandări, metode şi elemente practice, meditaţii cu directă îndrumare, conferinţe cu diferite teme, printre care:

– Metoda de introspecţie a lui Ramana Maharishi folosind întrebarea “Cine sunt Eu?”;

–  Freamătul mistic (spanda), conştiinţa martor, resorbţia sentimentului “Eu” în sursa sa, despre conţinutul şi calitatea minţii, iubirea pură ca expresie a conştiinţei unităţii, tăcerea ca substrat al existenţei.

Adâncirea în meditaţie, folosind două metode din tradiţia Mahamudra: “prinderea minţii agitate” şi “stabilizarea minţii în starea de linişte”;

– Cele patru etape fundamentale în procesul Revelării Inimii Spirituale;

-Tehnici de liniştire a minţii folosind controlul respiraţiei;

– Principiile fundamentale de transformare spirituala în Advaita Vedanta.

– Metode de a translata de la conştiinţa individuală la Conştiinţa Unitaţii Divine.

-Minunarea faţă de frumuseţea Inimii Spirituale.

Retragerea se va termina cu împărtăşirea experienţelor şi discuţii pe baza temelor prezentate.

Înscrieri la telefon: 0731324241 sau la adresa: contact@kamala.ro

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi

Samharakali

”Fără gânduri, infinită, matrice universală, ea închide ochii resorbind lucrurile pentru a le face să apară din nou, existând plenar, ea este etern născătoarea. O omagiez pe Kali cea care resoarbe, ea care este cu totul vidă şi în întregime plină de bucurie.” – Abhinavagupta

”Vidă, pentru că este lipsită de gândirea dualizantă, dar înzestrată cu plenitudinea existenţei deoarece ea conţine esenţa lucrurilor. Ea debordează de bucuria faptului că, diferenţierea dispărând, Conştiinţa înfloreşte  plenar.

Această energie se naşte etern, căci dacă ea închide ochii, absorbindu-se în ea însăşi, este pentru a se naşte din nou sub forma unei adevărate Cunoaşteri, aceea a lucrurilor clar percepute, însă numai în ea.

Străluceşte de puritate, îndoielile capabile să o umbrească fiind eliminate. Deoarece ea transcende gândirea mentală (manas) toate modalităţile de cunoaştere acced la conştiinţa non-mentală (unmani) lipsită de construcţiile dualizante; de aceea a fost numită vidă.

Energia resorbitoare prezintă două aspecte: o succesiune gradată (krama) când, îndoielile evaporându-se, diferenţierea dispărând, ea bea nectarul lumii şi, căutând să integreze mijloacele de cunoaştere, ea le înţelege în unitatea lor. Dar dacă această succesiune nu mai are loc (akrama), această Kali se dezvăluie în natura sa infinită. Ea se odihneşte în etapa celei mai înalte cunoaşteri şi face să crească bucuria, căci Conştiinţa înfloreşte în ea plenar. Un yoghin trăieşte acelaşi extaz atât în activităţile sale lumeşti cât şi în culmea vieţii mistice: gloria activităţii şi cunoaşterii îi aparţine”.- Abhinavagupta

Scrie un comentariu

Din categoria Tantra Shastra

Yamakali

”Deoarece, din cauza impetuozităţii tale, Tu vrei să aduci pacea în toate lucrurile resorbind universul, Tu desfăşori ceea ce este de dorit şi ceea ce nu este de dorit, considerate amândouă ca făcând parte din durerea îndoielii cu privire la Sine. Astfel Tu generezi îndoiala ucigătoare dar tot Tu, din nou şi din nou, distrugi această îndoială. Fie ca această zeiţă să ascundă în întregime pentru mine teama de această lume a devenirii.”

”Lumea şi fluctuaţiile ei grosiere au dispărut, însă dilema are ca sursă angoasele subtile astfel că incertitudinea fundamentală persistă. O singură îndoială ajunge pentru a face să apară dualitatea şi misterul devenirii. Activitatea acestei Kali, care coagulează îndoiala şi apoi o face să se dizolve la loc, se desfăşoară, de notat, în domeniul indescriptibilului (anakhya) obiectului şi este în legătură cu impresiile care sedimentează, de-a lungul anilor, recomandările şi interdicţiile din cărţile sacre sub forma: ‘am voie sau nu am voie să fac aceasta sau aceea’. Există astfel două posibilităţi: sau a evita îndoiala, respingând-o, şi a cădea astfel într-un vid steril, îndoiala nefiind depăşită; sau, mai bine, a aduce îndoiala la suprafaţă pentru a o conştientiza mai clar şi a o face să recadă în ea însăşi unde va dispare. Această a doua cale conduce, nu la vid, ci la Paramasiva, absolutul.” Abhinavagupta

Scrie un comentariu

Din categoria Tantra Shastra

Maha Vidya este lotusul Înţelepciunii cu zece petale

Înţelegerea sistemului străvechi Maha Vidya este sinonimă cu transformarea vieţii şi cunoaşterea de sine.

Maha Vidya caracterizează totodată foarte bine esenţa tantrei – acea cuprindere a întregii existenţe, recunoaşterea frumuseţii şi a armoniei, iubirea a tot şi aducerea totului în Inima Spirituală. Chiar şi aspectele umbrite de suferinţă îşi găsesc locul în perspectiva unificatoare din Maha Vidya.

Imaginaţi-vă în centrul unei flori, locul de unde pornesc petalele colorate, parfumate, încântătoare. Acela este Sinele, cel din care sunt emanate energiile universului şi care creează astfel splendoarea Creaţiei. Acele energii ale sale sunt Cele Zece Maha Vidya, cele zece raze ale Înţelepciunii Supreme. Desfăşurarea lor dă viaţă lumilor, le susţine, le resoarbe în nemanifestare la sfârşitul ciclurilor.

Dar, în acelaşi timp fiecare petală a Înţelepciunii este ea însăşi o altă floare, un alt lotus cu caracteristicile sale proprii.

Fiecare Maha Vidya exprimă o realitate fundamentală care guvernează o gamă complexă de energii. De exemplu, Bhuvaneshvari este cunoaşterea prin care se creează lumile, este spaţiul nesfârşit în care totul există, este dimensiunea interioară a Inimii care cuprinde totul. Kali este eternitatea în care universul există, timpul ce consumă efemeritatea, energia transformatoare şi aşa mai departe.

Toate acestea ne menţin în viaţă pe noi cât şi întregul univers. Trăim în timp şi spaţiu, aspirăm către cunoaştere, ne simţim părtaşi la eternitatea divină. Totul se reflectă în noi şi noi influenţăm totul prin ceea ce suntem, gândim, dorim.

Scrie un comentariu

Din categoria Tantra Shastra

Dasha Maha Vidya – Inima Tantrei

Maha Vidya reprezintă un capitol important în tantra. Este considerată a fi inima tantrei. De ce? Pentru că Maha Vidya este Marea Înţelepciune (maha – înseamnă mare în sanscrită, iar vidya – înţelepciune sau cunoaştere ). Este vorba despre Înţelepciunea divină exprimată prin zece aspecte – Dasha Maha Vidya (dasha – zece). 

Cele Zece Mari Înţelepciuni  sau Căi ale Înţelepciunii sunt tot atâtea aspecte fundamentale, ideale, pe care fiecare om le are mai mult sau mai puţin trezite în el însuşi. Întotdeauna realizarea spirituală este însoţită şi de trăirea deplină a Înţelepciunii, în toate cele zece aspecte ale sale.

Pentru o mai uşoară înţelegere, înţelepţii Indiei au atribuit calităţi umane acestor forme ale Înţelepciunii, vorbind despre ele ca despre Mame divine, binevoitoare, ce îţi deschid calea spre Dumnezeu. Ele sunt totodată energii fundamentale ale manifestării pe toate planurile sale, sunt adevărate matrici energetice care constituie însuşi Universul fizic şi subtil.

Indiferent dacă ştii sau nu Cele Zece Maha Vidya există în tine şi exişti prin ele.  Iată câteva idei despre fiecare:

Kali este  Înţelepciunea eternităţii, forţa transformatoare care există pretutindeni. Te ajută să depăşeşti teama şi limitele determinate de timp şi efemeritate.

Tara este Înţelepciunea conştienţei, forţa compasiunii divine. Ea este Steaua călăuzitoare a tuturor celor ce aspiră la o fericire adevărată.

Tripura Sundari este Înţelepciunea voinţei divine, iubirea şi frumuseţea la nivel esenţial. Prin ea te ridici deasupra personalităţii limitatoare trăind iubirea şi recunoscând frumuseţea.

Bhuvaneshvari este Înţelepciunea cunoaşterii supreme, energia spaţiului nesfârşit. Te ghidează pentru a depăşi ataşametele faţă de maya, iluzia cosmică.

Tripura Bhairavi este Înţelepciunea acţiunii purificatoare, energia tapasului ardent. Ea te pregăteşte pentru a putea primi graţia lui Dumnezeu.

Chinnamasta este Înţelepciunea curajului şi a sacrificiului suprem. Ea îţi trezeşte discernământul, bijuteria cea mai de preţ a fiecărui om.

Dhumavati este Înţelepciunea Divinului ocultat, lumina de dincolo de întuneric. Ea este forţa vidului beatific.

Bagalamukhi este Înţelepciunea fascinaţiei divine, cea care te încântă pentru a te înălţa.

Matangi este înţelepciunea armoniei, a perfecţiunii. Este forţa vindecătoare a naturii. Prin ea întreaga viaţă va fi plină de armonie.

Kamalatmika este Înţelepciunea splendorii divine, energia prin care atingi prosperitatea materială şi spirituală.

Pentru fiecare dintre acestea există modalităţi specifice pentru a le trezi în propria fiinţă, pentru a folosi conştient energia lor în evoluţia spirituală, dar şi în viaţa de zi cu zi.

Scrie un comentariu

Din categoria Tantra Shastra

Faţă în faţă cu minunea prin Bagalamukhi

Bagalamukhi e un alt aspect al formei teribile a lui Kali, fiind puterea de a opri, paraliza sau neutraliza, Sthambhana Shakti. Ea este energia lui Kali care se manifestă ca o armă invincibilă . Dar această armă işi are forţa într-o mantra şi în lumina divină. Ea nu este doar o armă a puterii, ci una a frumuseţii.

Prin Bagalamukhi, este posibil să ne oprim mişcarea în timp şi spaţiu şi să intrăm în infinit şi etern.

Bagalamukhi mai e numită Pitambaradevi sau Brahmastra Rupini pentru că ea transformă fiecare lucru în opusul lui. În momentul liniştit dintre dualităţi, ea ne permite să le transcendem. A vedea eşecul ascuns în succes, moartea ascunsă în viaţă sau bucuria ascunsă în tristeţe sunt modalităţi de a contacta realitatea ei. Bagalamukhi e prezenţa secretă a opuşilor în care fiecare lucru e dizolvat înapoi în Nefiinţă.

Bagalamukhi este una din Dasha Maha Vidya, una din cele Zece Mari Înţelepciuni divine. Puja ei e realizată conform ritualului tantric, pentru a înfrânge duşmanii. Nu numai că micşorează puterea inamicilor, dar crează un mediu în care ei devin neajutoraţi. Prin duşmani înţelegem în primul rând orgoliul, egoismul, ignoranţa.

Înţelepţii tantrici afirmă că a realiza Bagalamukhi sadhana e una din marile realizări din viaţă, pentru că atunci când începi să o faci e simbolul faptului că te afli pe calea cea bună în viaţă, care este cunoaşterea  Inimii spirituale sau eliberarea, Moksha.

 Ea reprezintă cunoaşterea prin care în timp toate lucrurile devin opusul lor . Punctul nemişcat dintre dualităţi. Prezenţa secretă a opusului.

Locul ei în corp e indra-yoni, palatul moale, punctul aflat la mijloc între simţurile ochilor, urechilor, nasului şi limbii.

Vajranatha şi alţi practicanţi Dhogchen susţin că plasarea limbii pe palatul moale e o cheie în multe exerciţii de Tantra Tibetană.

Bagalamukhi e vizualizată ca fiind aşezată pe un tron de aur şi înconjurată de lotuşi galbeni. Ea este uimirea, minunarea, fascinaţia pe care o trăim deseori în faţa frumuseţii. Dorinţa oamenilor de a vedea minuni este o manifestare directă a lui Bagala. Simţim, inutim că viaţa ne este mult mai intensă dacă suntem în preajma miracolelor. Dar, ar putea unii înteba, există aşa ceva? Bagala le-ar răspunde cu multă forţă: ”Există!”.  Gândiţi-vă la prima bătaie de inimă a bebeluşului, la felul în care gândurile apar, la faptul incredibil că plantele se hrănesc cu lumină… la tot ceea ce v-a mişcat sufletul vreodată. Există minuni !

Forţa plină de înţelepciune a lui Bagalamukhi ne deschide poarta spre Inima noastră prin acele momente de hiat, de suspendare dintre două respiraţii, două gânduri, prin acele încremeniri pe care le trăim faţă în faţă cu frumuseţea.

La seminarul consacrat ei, care a avut loc la Centrul de meditaţie şi yoga Kamala, participanţii s-au întâlnit cu aceste realităţi care le-au retrezit dorul de cea mai profundă minune – aceea a Sinelui.

Scrie un comentariu

Din categoria Tantra Shastra

Maha Vidya manifestată în femeie – partea a -IIIa

Scrie un comentariu

Din categoria Conferinte video, Tantra Shastra