Arhive pe etichete: Kamalatmika

Inițiere în Tantra Maha Vidya – Kamalatmika

Există o nesfârşită dorinţă de libertate şi de fericire în fiecare om. Este uşor de înţeles de ce este nesfârşită… ea tinde să cuprindă nefârşitul. De multe ori vrem să ne depăşim limitele şi intrăm în tărâmul viselor, ne construim propriile poveşti de viaţă sau de iubire şi cu speranţe inepuizabile ardem interior pentru a ne transforma viaţa în eternitate. De aceea oamenii vor să exploreze necunoscutul, să-şi crească puterea de influenţă, să se expansioneze în spaţiu, în timp…
Libertatea ca şi fericirea se găsesc în conştiinţă. Altfel ele sunt limitate, parţiale şi pentru că se manifestă într-un domeniu limitat şi pentru că nimic din această lume, nici un fel de avere sau relaţie nu poate aduce împlinirea deplină pe care o cauţi.
Această împlinire o simţi ca pe o încununare a tot ceea ce eşti, ca pe o sărbătoare ce se întinde de la domeniul sacrului la cel al vieţii obişnuite şi în tantra poartă numele de Kamalatmika. Ea este înţelepciunea, Maha Vidya, ce te conduce la sărbătoarea existenţei, a fericirii, a frumuseţii, a iubirii. Este splendoarea divină, dar şi a naturii, a sufletului, a omului.

În seminariile precedente de Tantra shastra pe care le-am ținut la Centrul Kamala din Brașov, am studiat alte aspecte ale Înţelepciunii, așa cum sunt ele descrise în Orient. Am străbătut împreună domeniile vaste ale conştiinţei cum se reflectă ea prin nouă dintre razele ei şi ne vom întâlni acum cu a zecea – Kamala.
Kamalatmika ne va binecuvânta acum stabilizarea acestor înţelepciuni în noi şi ne va arăta cum poate fi trăită viaţa în belşug, fericire şi iubire, ca o nesfârşită sărbătoare.
Expansiunea conştiinţei este scopul existenţei. Se spune că atunci când Shiva iese din samadhi primul gând este cel la Kamala, cea mai frumoasă zeiţă.
Vă aștept cu drag la inițierea în Calea Splendorii și Frumuseții, Calea Marii Înțelepciuni – Kamalatmika.

Anunțați-vă participarea la telefon: 0731324241 sau 0731324239

Publicitate

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi, Tantra Shastra

Primul ciclu complet de iniţiere

Yantra vie a lui Shakti înconjurată de pozele yantrelor vii ale celor Zece Mari Înţelepciuni

Yantra vie a lui Shakti înconjurată de pozele yantrelor vii ale celor Zece Mari Înţelepciuni

În toamna aceasta s-a încheiat primul ciclu complet de iniţiere în Dasha Maha Vidya – Cele Zece Mari Înţelepciuni.  Prima iniţiere a fost la echinocţiul de primăvară din 2010, iar ultima – la  solstiţiul de vară din 2012. Consider că este un eveniment deosebit şi cei care au participat şi la sinteza din acestă toamnă, au confirmat prin trăirile lor acest adevăr.

Fiecare dintre Marile Înţelepciuni se exprimă totodată şi ca energie fundamentală a manifestării. Ele sunt veritabile matrici care alcătuiesc şi susţin întreaga lume, pe toate planurile ei. Există în universul mare şi în universul mic, în om şi în cosmos, în libelulă şi în miezul Pământului.  Energiile timpului, compasiunii, iubirii, spaţiului,  concentrării, curajului, vidului, fascinaţiei, armoniei, prosperităţii pătrund totul şi construiesc neîncetat totul.

Pe un alt nivel ele sunt înţelese ca aspecte ale Mamei Divine şi sunt adorate de cei care au un suflet devoţional. Toate reprezentările lor iconografice sunt împodobite  cu simboluri care amintesc caracteristicile acelei energii sau înţelepciuni. Adepţii diferitelor căi de evoluţie spirituală se întâlnesc cu ele şi sunt ghidaţi de ele, chiar dacă nu parcurg Maha Vidya Yoga. Cei care au şi iniţierile corespunzătoare folosesc direct energiile lor specifice.

Seminar - Centrul de Meditaţie şi Yoga Kamala

Seminar – Centrul de Meditaţie şi Yoga Kamala

De exemplu – este ca şi cum trăieşti supus trecerii timpului şi cu greu ajungi să recunoşti în el eternitatea, sau, dacă ştii cum, începi să trăieşti eternitatea prin fiecare clipă a vieţii. Pe de o parte suferinţa este cea care te învaţă, pentru că timpul este simţit ca distrugător de cei neiniţiaţi, iar pe de altă parte timpul este cunoscut ca energia ce îţi trezeşte conştienţa infinitului.

Recunoştinţa

Recunoştinţa

Dasha Maha Vidya este o cale necesară oricui. Aceasta nu înseamnă că e singura prin care ajungi la cunoaşterea lui atman (Sinele suprem, Inima Spirituală), dar oferă modalităţi directe de dezvăluire a esenţei noastre divine. Dasha Maha Vidya Yoga(Yoga Celor Zece Mari Înţelepciuni) se împleteşte minunat cu Hridaya Yoga (Yoga Inimii Spirituale), modalităţile folosite fiind înscrise în sistemul hridaya (meditaţiile, de exemplu, au ca parte superioară meditaţia de revelare a Inimii Spirituale).

Puja finală (ritualul final)

Puja finală (ritualul final)

Cei care au acum iniţierile în Cele Zece Mari Înţelepciuni, le pot folosi în viaţa de zi cu zi pentru a trăi cât mai fericiţi, sau (şi) le adaugă celorlalte modalităţi de evoluţie spirituală pe care deja le cunosc.

Calea este deschisă. Urmează eliberarea.

3 comentarii

Din categoria Articole, Tantra Shastra

Dasha Maha Vidya în România

Kamalatmika este splendoarea, celebrarea vieţii, a întregii creaţii, a Inimii. Este Înţelepciunea care ne ghidează spre împlinirea tuturor idealurilor şi ne umple fiecare clipă de frumuseţe, până ce clipa însăşi radiază doar frumuseţe luminând eternitatea.Dasha Maha Vidya
Pline de frumuseţe au fost zilele consacrate ei la Centrul de meditaţie ce îi poartă numele – Kamala.

22-24 iunie- Centrul de Meditatie Kamala

22-24 iunie- Centrul de Meditatie Kamala

Yantra vie a fost împodobită cu trandafiri roz (kamala este un lotus roz şi de aceea am ales această culoare pentru yantra).

Kamalatmika yantra

Kamalatmika yantra

Iniţierea s-a desfăşurat în firescul sacrului.

În final recunoştinţa s-a revărsat din inimile noastre. Se împlinise un ciclu consacrat Celor Zece Mari Înţelepciuni din tradiţia tantrică străveche. Se deschisese un tărâm de fericire pentru toţi.

Scrie un comentariu

Din categoria Tantra Shastra

Şoaptele lui Shiva

Dasha Maha Vidya (Cele zece Mari Înţelepciuni) nu sunt noţiuni abstracte. De altfel tantra îmbină întotdeauna filozofia cu viaţa trăită aici şi acum. Cu atât mai mult, sistemul Maha Vidya fiind reprezentativ pentru tantra shastra nu putea fi constituit din aspecte separate de ceea ce yoghinul întâlneşte clipă de clipă.

Dasha Maha Vidya sunt totodată energii fundamentale care construiesc continuu manifestarea dar şi existenţa noastră. În seminariile noastre am detaliat toate aspectele caracteristice fiecărei Vidya. De exemplu perseverenţa este una din aceste Vidya, ca şi curajul, aspiraţia, forţa spirituală, concentrarea, conştienţa, puritatea, iubirea, focalizarea etc.

Înţelegem astfel că pentru a avea o mai bună concentrare trebuie să folosim mantra unei anume Maha Vidya. Sau pentru a ne transforma viaţa, sau pentru a lua decizii corecte, sau pentru a fi mai buni, mai altruişti sau mai capabili de a interacţiona bine cu cei din jur, pentru a cunoaşte mai mult, pentru a ne descoperi Inima Spirituală, pentru a ne depăşi condiţionările destinice, pentru a fi pur şi simplu fericiţi suntem ajutaţi de Dasha Maha Vidya dacă utilizăm mantrele lor în momentele în care viaţa ne-o cere.  De aceea iniţierile în mantrele lor sunt importante. Miezul practicii tantrice este folosirea mantrelor.

Mantra lui Kamalatmika este una din cele mai folosite şi aceasta în primul rând pentru că ea aduce fericirea, belşugul, frumuseţea în toate domeniile vieţii. Pe un plan superior ea este cea care ne deschide faţă de beatitudinea Sinelui ce poate fi trăită oricând. Rostind mantra ei atragem circumstanţe favorabile, ne luminăm existenţa.

În iniţierea pe care o veţi primi răzbate fiorul tradiţiei tantrice străvechi ce este continuată de gruru-şi autentici din India. Maha Vidya mi-a purtat paşii spre o astfel de iniţiere care a completat ceea ce lipsea din pregătirea mea de peste 20 de ani în domeniul spiritualităţii. Am înţeles atunci că este cu adevărat nevoie de o legătură cu liniile spirituale ce se transmit din om în om, de la Inimă la Inimă. Este ca şi cum prima şoaptă a lui Shiva rostită la urechea celui mai bătrân guru, acea primă şoaptă a fost transmisă şi retransmisă până a ajuns la mine. Şi astfel, Gurul tuturor yoghinilor, maestrul tuturor maeştrilor, prin linia yoghină menţinută vie de-a lungul mileniilor, mi-a spus mantra lui Kamalatmika. Energia ei a răsunat magic în fiecare petală a Inimii mele şi va ajunge în curând şi la voi.

Shiva, Gurul suprem îşi va revărsa graţia din nou. Şi cu fiecare om ce va fi iniţiat într-o nouă mantra, încă o rază de Lumină va încălzi Pământul.

……………

O completare: Primul templu pe care l-am văzut în India a fost un templu al lui Kamalatmika. Atunci când m-am dus la el nu ştiam acest lucru. De la Centrul de Meditaţie Kamala… la templul lui Kamala. 

Înscrieri pentru seminar la Veronica: 0731.32.42.41

Scrie un comentariu

Din categoria Tantra Shastra

Kamalatmika – încununarea noastră

Există o nesfârşită dorinţă de libertate şi de fericire în fiecare om. Este uşor de înţeles de ce este nesfârşită… ea tinde să cuprindă nefârşitul. De multe ori vrem să ne depăşim limitele şi intrăm în tărâmul viselor, ne construim propriile poveşti de viaţă sau de iubire şi cu speranţe inepuizabile ardem interior pentru a ne transforma în viaţa în eternitate. Toate acestea se văd în toate planurile vieţii: oamenii vor să exploreze necunoscutul, să-şi crească puterea de influenţă, să se expansioneze în spaţiu, în timp…

Libertatea ca şi fericirea se găsesc în conştiinţă. Altfel ele sunt limitate, parţiale şi pentru că se manifestă într-un domeniu limitat şi pentru că nimic din această lume, nici un fel de avere sau relaţie nu poate aduce împlinirea deplină pe care o cauţi.

Această împlinire o simţi ca pe o încununare a tot ceea ce eşti, ca pe o sărbătoare ce se întinde de la domeniul sacrului la cel al vieţii obişnuite şi poartă numele de Kamalatmika. Ea este înţelepciunea, Maha Vidya, ce te conduce la sărbătoarea existenţei, a fericirii, a frumuseţii, a iubirii.

Este splendoarea divină, dar şi a naturii, a sufletului, a omului.

În seminariile precedente de Tantra shastra am învăţat despre alte aspecte ale Înţelepciunii. Am străbătut împreună domeniile vaste ale conştiinţei aşa cum se reflectă ea prin nouă dintre razele ei şi am ajuns la a zecea – Kamala. Am ajuns la sărbătoarea din finalul oricărui drum frumos, am ajuns la culegerea fructelor dulci ale grădinii Maha Vidya.

Timpul este acum simţit în adevărata lui dimensiune – cea a eternităţii prin graţia lui Kali.

Conştienţa şi compasiunea sunt trezite prin graţia lui Tara.

Iubirea fundamentală ce menţine întreaga creaţie ne face să vibrăm până în adâncul sufletului prin graţia lui Tripura Sundari.

Cunoaşterea este deschisă spre desăvârşire prin graţia lui Bhuvaneshvari.

Focul ardent al lui Tripura Bhairavi ne purifică viaţa şi perspectiva spirituală.

Chinnamasta ne umple de curajul necesar unei evoluţii nestăvilite.

Dhumavati ne oferă pacea vidului beatific.

Fascinaţia ce izvorăşte din Inima Spirituală ne ghidează calea spre desăvârşire prin forţa lui Bagalamukhi.

Natura întreagă participă la armonia vieţii noastre prin graţia lui Matangi.

Kamalatmika ne va binecuvânta acum stabilizarea acestor înţelepciuni în noi şi ne va arăta cum poate fi trăită viaţa în belşug, fericire şi iubire, ca o nesfârşită sărbătoare.

La seminarul din 22-24 iunie de la Centrul de Meditaţie Kamala pot participa şi cei care nu au mai fost la alte seminarii.

Inscrieri la Veronica: 0731.32.42.41

Un comentariu

Din categoria Anunturi, Tantra Shastra

O vom cunoaşte pe Kamala

India a avut în cadrul spiritualităţii  un rol deosebit de important. Majoritatea căilor de evoluţie provin de acolo. Dar în primul rând se poate aminti referirea la atman, Sinele, Inima Spirituală care este cea mai de seamă moştenire a Indiei.

Sinele, esenţa a tot, se manifestă prin energiile sale şi cea care le înglobează pe toate este Înţelepciunea. Sistemul tantric o descrie prin zece aspecte sau zeiţe care împreună formează Maha Vidya – Marea Înţelepciune.

Dasha Maha Vidya- Cele Zece Mari Înţelepciuni  reprezintă tot atâtea căi de apropiere de realitatea Supremă.

Fiecare dintre aceste Maha Vidya poate fi cunoscută şi trezită în tine însuţi prin diferite modalităţi specifice. Apropierea de ele se face gradat şi poate fi realizată pe mai multe nivele, aceasta în funcţie şi de aspiraţiile şi necesităţile individuale.

Dasha Maha Vidya sunt totodată energii fundamentale atât umane cât şi cosmice, adevărate matrice ale întregii manifestări.  De exemplu Sundari este frumuseţea, Bhuvaneshvari – cunoaşterea, Tara – conştienţa şi compasiunea etc. În articolele din acest blog puteţi găsi informaţii despre fiecare Maha Vidya.

În perioada 22-24 iunie va avea loc un eveniment deosebit la Centrul de Meditaţie Kamala: va fi seminarul consacrat celei de a zecea Înţelepciuni – Kamalatmika (Kamala).  Frumuseţea şi iubirea în deplina  lor manifestare, prosperitatea, bogăţia materială şi spirituală, celebrarea succesului.

Pot participa la această iniţiere şi persoane care nu au fost la nici un alt seminar. Voi reveni cu mai multe detalii.

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi, Articole

Dasha Maha Vidya – Inima Tantrei

Maha Vidya reprezintă un capitol important în tantra. Este considerată a fi inima tantrei. De ce? Pentru că Maha Vidya este Marea Înţelepciune (maha – înseamnă mare în sanscrită, iar vidya – înţelepciune sau cunoaştere ). Este vorba despre Înţelepciunea divină exprimată prin zece aspecte – Dasha Maha Vidya (dasha – zece). 

Cele Zece Mari Înţelepciuni  sau Căi ale Înţelepciunii sunt tot atâtea aspecte fundamentale, ideale, pe care fiecare om le are mai mult sau mai puţin trezite în el însuşi. Întotdeauna realizarea spirituală este însoţită şi de trăirea deplină a Înţelepciunii, în toate cele zece aspecte ale sale.

Pentru o mai uşoară înţelegere, înţelepţii Indiei au atribuit calităţi umane acestor forme ale Înţelepciunii, vorbind despre ele ca despre Mame divine, binevoitoare, ce îţi deschid calea spre Dumnezeu. Ele sunt totodată energii fundamentale ale manifestării pe toate planurile sale, sunt adevărate matrici energetice care constituie însuşi Universul fizic şi subtil.

Indiferent dacă ştii sau nu Cele Zece Maha Vidya există în tine şi exişti prin ele.  Iată câteva idei despre fiecare:

Kali este  Înţelepciunea eternităţii, forţa transformatoare care există pretutindeni. Te ajută să depăşeşti teama şi limitele determinate de timp şi efemeritate.

Tara este Înţelepciunea conştienţei, forţa compasiunii divine. Ea este Steaua călăuzitoare a tuturor celor ce aspiră la o fericire adevărată.

Tripura Sundari este Înţelepciunea voinţei divine, iubirea şi frumuseţea la nivel esenţial. Prin ea te ridici deasupra personalităţii limitatoare trăind iubirea şi recunoscând frumuseţea.

Bhuvaneshvari este Înţelepciunea cunoaşterii supreme, energia spaţiului nesfârşit. Te ghidează pentru a depăşi ataşametele faţă de maya, iluzia cosmică.

Tripura Bhairavi este Înţelepciunea acţiunii purificatoare, energia tapasului ardent. Ea te pregăteşte pentru a putea primi graţia lui Dumnezeu.

Chinnamasta este Înţelepciunea curajului şi a sacrificiului suprem. Ea îţi trezeşte discernământul, bijuteria cea mai de preţ a fiecărui om.

Dhumavati este Înţelepciunea Divinului ocultat, lumina de dincolo de întuneric. Ea este forţa vidului beatific.

Bagalamukhi este Înţelepciunea fascinaţiei divine, cea care te încântă pentru a te înălţa.

Matangi este înţelepciunea armoniei, a perfecţiunii. Este forţa vindecătoare a naturii. Prin ea întreaga viaţă va fi plină de armonie.

Kamalatmika este Înţelepciunea splendorii divine, energia prin care atingi prosperitatea materială şi spirituală.

Pentru fiecare dintre acestea există modalităţi specifice pentru a le trezi în propria fiinţă, pentru a folosi conştient energia lor în evoluţia spirituală, dar şi în viaţa de zi cu zi.

Scrie un comentariu

Din categoria Tantra Shastra

Dasha Maha Vidya – Reprezentări tradiţionale

Dasha Maha Vidya – Cele zece Mari Intelepciuni sunt privite si ca aspecte ale Mamei divine. Reprezentarile lor traditionale sunt pline de simboluri care vorbesc despre caracteristicile lor, sau actiunile lor specifice.  Aici sunt descrise si cateva notiuni despre fiecare Maha Vidya.

Scrie un comentariu

Din categoria Conferinte video, Tantra Shastra