Arhive pe etichete: yoga in romania

Yoga pentru începători

Să te întorci spre tine însuți este, deloc paradoxal, o cuprindere a întregii lumi. Unirea totului în tine nu este doar o idee, ci însăși realitatea ta cea mai profundă. Dincolo de roluri, personalitate, orgolii, eșecuri sau reușite, ploi sau soare… Dincolo de toate poți să ajungi la tine. Yoga este unirea totului în Adevăr, în Esență. Poate mai mult ca oricând avem nevoie de Yoga pentru a fi noi înșine, pentru a putea să liniștim tumultul cotidian prin căldura și bunătatea sufletelor noastre. Yoga și foarte direct Hridaya Yoga – Yoga Inimii , a Sinelui – prin modalități meditative, prin energizare și purificare ne întoarce în frumusetea și pacea pe care de fapt niciodată nu le-am părăsit. Doar că asupra lor am lăsat, uitând cine suntem, am lăsat să se așeze văluri și văluri ce zi de zi ne-au făcut să ne simțim mai departe de noi înșime. De frumusețea și liniștea din adâncul nostru. Și așa, auzim mai mult zgomotele de afară, ajungem să ne atașăm de efemerități și dureri și neliniști și dorințe minore și furii și … Și noi? Când mai avem timp să fim cu noi, când ne mai ascultăm Inima?

Yoga nu înseamnă să devenim mai ciudați, să fugim de oameni sau să stăm singuri toată ziua… Este doar o nouă armonie pe care o putem aduce în fiecare zi prin practica unor meditații sau posturi meditative, sau respirații conștient trăite. Atât de mulți oameni aleargă în jurul blocului o oră pe zi, sau fac câteeva ore pe săptămână exerciții pentru creșterea forței musculare… Și toate acestea desigur au și efecte bune. Dar ele se adresează corpului fizic în primul rând. Învățătura yoga vorbește despre cele cinci corpuri ale omului. Cel mai grosier este cel fizic. Apoi urmează corpul energiilor, al mentalului inferior, mentalului superior și …. da… există și corpul de fericire. Avem atâtea minunății în noi.. De ce am rămâne doar in holul palatului și nu ne-am bucura de toată împărăția? Sau să zicem, de tot castelul? De ce nu am trăi conștient în acel Castel interior despre care vorbesc nu numai yoghinii ci și mistica profund creștină? De ce să nu acordăm fiecărei părți a ființei noastre timp și forță și atenție? Aceasta se poate prin repetarea unor tehnici specifice fiecărui nivel și totodată se poate merge mai în adânc, sau mai sus… În Inimă, în miezul de soare al ființei noastre numit Sine Suprem, Inima Spirituală sau in sanscrită – atman. Aici ajungem uneori spontan când suntem topiți în frumusețea mării, sau a cerului înstelat, sau în iubire. Atunci simțim că trăim cu adevărat și tot restul pare atât de palid față de această Realitate care …iată, acum cuprinde totul . Și pe noi și cerul și marea și totul …Totul…

Aceasta este yoga – fericirea recunoașterii minunii în noi și pretutindeni … Și iar unite toate în Inimă.

Pentru yoga în București sunați la 0731324239 și pt Brașov la 0731324241. O parte din practică se poate face și on-line cu cei care sunt din alte localități.

Sau căutați Centrul de meditație și yoga – Kamala. Pe internet kamala.ro

Publicitate

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi, Articole

Și acum… curs de profesori de yoga

Și acum am reînceput o grupă de viitori profesori de hridaya yoga și meditație.

De fiecare dată începutul aduce minunări și încântări… Să vezi lumina din ochii aspiranților prima oară când aud de yoga, de Inima Spirituală… Să simți vibrația adâncă a fericirii ce ne cuprinde pe toți – elevi și profesori… Să fii copleșit de bucuria energiei ce inițiază transformările…

Ce binecuvântare!

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi

Curs de profesori de yoga

Profesorul de yoga se pregătește de-a lungul întregii vieți. Și dincolo de ea.

Bazele acestei pregătiri se pun însă printr-o intensă practică concentrată pe o perioadă de 9 luni în cadrul Centrului de Hridaya Yoga și Meditație – Kamala. Este nevoie pentru aceasta să ai aspirația sinceră de a aduce armonie, bine și iubire oriunde te-ai afla. Învățăturile pe care le vei primi provin din tradiția profundă a spiritualității yoghine, au la bază filozofia non-dualismului, advaita vedanta, și cuprind atât teoria yoga, filozofie, cât și posturi corporale, tehnici de pranayama, de concentrare și meditație.

Faptul că vei cunoaște foarte multe din procedeele puternice din yoga, nu înseamnă că ești deja maestru în yoga. Ai nevoie de practică, dăruire, perseverență, iubire de adevăr și de oameni. Cât timp doar aduni informații este vorba doar despre o cunoaștere exterioară. Când trăiești adevărurile cuprinse în acele învățături abia atunci este cunoașterea ta, vie, interioară.

Și oricât de multe lucruri poți să afli despre yoga, să nu uiți că yoga este existență pură, conștiință pură, fericire pură. Yoga este trăirea unității cu tot ceea ce există și cu sursa a tot ceea ce există. Așadar acesta este idealul urmat prin hridaya yoga (yoga Inimii Spirituale). Reamintirea adevăratei tale naturi, reîntoarcerea în fericirea adâncă a ființei. Vei ajunge astfel să fii în armonie cu totul, cu tine însuți, cu oamenii care te înconjoară, cu natura care te îmbrățișează. Vei înțelege că yoga nu se face, ci se trăiește.

Mai mult decât atât, cunoscând yoga tradițională și urmând învățăturile marilor maeștri – Ramana Maharishi, Ramakrishna, Abhinavagupta, Utpaladeva, Ma Anandamayi, Patanjali, Swami Sivanada și mulți alții – vei putea să discerni între ceea ce este autentic în yoga și ce este doar ceva superficial.

Este nevoie de astfel de abordări pur autentice, deoarece astăzi se răspândește prea mult partea fizică referitoare la yoga, uitându-se de fapt esența acestei minunate tradiții.

Mai este o categorie de școli care se vor a fi mai aproape de spiritul yoga vorbind și despre energii, centri de forță, dar, de multe ori controlând și folosind energiile în diferite scopuri ce țin de sfera preocupărilor egotice cum ar fi: dominarea altor oameni, influențarea acestora prin vehicularea unor energii umbrite de interese personale, trezirea unor puteri paranormale (care sunt considerate în yoga a fi de fapt obstacole), controlul asupra mediului prin impunerea voinței proprii, folosirea cunoștințelor pentru amplificarea forței de a fascina alți oameni, de a-i controla etc. Toate acestea sunt departe de yoga. Nu poți ajunge la revelarea adevărului profund călcând peste adevărul de zi cu zi. Doar adevărul poate să reveleze adevărul.

De aceea, dacă ai aspirații pure, înalte, dacă vrei să aduci armonie în lume și în viața ta, dacă simți că inima îți este plină de iubirea de oameni și ochii îți caută constant spre înalturi… Atunci vino să faci parte din comunitatea profesorilor de hridaya yoga și meditație. Vino să îți amintești cine ești cu adevărat și cât de frumoasă este Inima ta.

Ceea ce vei descoperi te va umple și mai mult de minunare. Minunare în fața celui mai mare mister – Adevărul.

Informatii despre acest curs găsiți la:
http://centrul.kamala.ro/curs-de-profesori-ttc/

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi, Meditatie, Yoga

Chemarea Inimii Spirituale

Apropierea de o școală spirituală se produce când sufletul tău te cheamă spre o mai mare profunzime a vieții. Atât de mult timp ai repetat aceleași jocuri, gânduri, dorințe… Nu e momentul să trăiești mai aproape de Inima ta? Nu ar fi bine să te deschizi față de misterul adânc al ființării, dincolo de orice limitări sau iluzii?

Yoga este o tradiție spirituală străveche care ne poate oferi modalități de transformare, de înțelegere a vieții și chiar de regăsire a celui mai sacru tărâm interior – acela al purei conștiințe. Ea este structurată de mii de ani ca o cale sigură de evoluție și cunoaștere. Și în primul rând ea ne ajută să contemplăm frumusețea adâncă a Inimii noastre.

Hridaya Yoga este chiar Yoga Inimii Spirituale, esența pură a ființei. Alături de procedeele prin care corpul fizic este însănătoșit, există metode de a readuce armonia în întreaga viață și de a înțelege sensul existenței noastre, rostul ei, minunea ei. Meditația este fundamentală pentru a ne cunoaște cu adevărat și pentru a trăi în armonia sublimă a Totului.

La baza sistemului hridaya este filozofia non-dualismului, a unității divine. Cunoașterea centrilor energetici importanți ai ființei, a energiilor care ne construiesc în fiecare clipă reprezintă doar primii pași. Mai departe, lumina interioară înflorește atât de mult, încât fericirea adusă de practicile superioare ne umple întreaga viață.

Așa că, acum începem la Centrul Kamala o nouă serie de cursuri de hriadya yoga pentru sufletul tău, pentru fericirea de a fi liber… Pentru detalii citiți pe kamala.ro. Pentru înscrieri : 0731324239 pentru București și 0731324241 pentru Brașov.

Fie ca freamătul sacru al Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi, Yoga

Instructor de yoga

Am aflat că foarte puțini oameni știu că pot deveni  instructori de yoga cu atestare internațională. Organizăm un astfel de curs în România și vă invităm să participați din septembrie la o călătorie inițiatică spre adevăr, cunoaștere, dăruire. Căci a te pregăti pentru a transmite mai departe învățătura yoga este ca o pătrundere profundă în tine însuți pentru a-ți deschide apoi Inima preplină de iubire către Univers.

Prima oară când am învățat pe altcineva o tehnică yoga am avut emoții, m-am bucurat, m-am minunat, m-am avântat, am tremurat, m-am încântat…Era acum 32 de ani. Și cel mai mult m-a impresionat lumina pe care am simțit-o radiind din cea care pentru prima oară se întîlnea (și cu ajutorul meu).. cu yoga. Au urmat apoi mulți oameni… Dar fiecare îmi amintea de acea prietenă de demult ce auzea cuvintele mele venind dintr-o înțelepciune străveche spre a cuprinde lumea. Si chiar dacă nu mai puteam să surprind privirea fiecărui om participant la curs, simțeam cum mi se răspunde în același fel – cu uimire, curiozitate, freamăt, aspirație.. ca atunci…

Yoga este descoperirea adevărului din tine, înțelegerea armoniei lumii, aducerea pur și simplu a  fericirii în viața ta. Hridaya yoga este acea formă de yoga ce te duce direct spre esența ființei care este una cu esența întregii Creații. Metodele folosite cuprind posturi corporale care echilibrează energiile, tehnici de respirație care aduc și mai multă forță fizică, psihică, mentală. Meditația este însă cea mai importantă în Hridaya yoga (Yoga Inimii Spirituale).

Toți cei care vor absolvi cursul de profesori al Școlii Kamala de hridaya yoga și meditație vor avea acreditare internațională din partea Yoga Alliance, ceea ce le va permite să predea yoga în orice țară din lume. Și în primul rând vor avea o cale de transformare pentru ei înșiși și pentru ceilalți.

Pentru datele exacte ale cursului de profesori citiți (cu entuziasm) pe situl kamala.ro

 

 

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi

Lumina de dincolo de întuneric – Dhumavati Maha Vidya

In zilele de 13 și 14 decembrie vom avea o întâlnire consacrată lui Dhumavati Maha Vidya la Centrul Kamala din Brașov.

Vom intra împreună pe a şaptea cale a înţelepciunii, numită Dhumavati. Ea este caracterizată de cea mai înaltă beatitudine spirituală (ananda). Pornind de la obiectivarea ignoranţei ce leagă omul de iluzie şi suferinţă, Dhumavati ne va reîntoarce la condiţia noastră pură, a esenţei spirituale imuabile, care este Inima Spirituală (Atman).

Acest seminar îi va putea ajuta foarte mult pe cei care se confruntă cu perioade dificile în viaţă, pe cei care sunt trişti, bolnavi, dezamăgiţi şi va fi totodată o sursă profundă de inspiraţie pentru cei care aspiră la trecerea dincolo de dualitate, în tărâmul transcendenţei.

Înţelepţii tantrici afirmă că orice pas făcut pe una din Cele Zece Căi ale Înţelepciunii este deosebit de important în evoluţia spirituală, oricare dintre cele zece Maha Vidya fiind pentru noi o rază a graţiei divine.

Fie ca revederea noastră să ne apropie mai mult de Inima Spirituală!

Pentru înscrieri : tel 0731324241 sau 0731324239 sau contact@kamala.ro

Informații pe http://www.kamala.ro

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi, Tantra Shastra

Meditație și yoga pentru tine

Din nenumăratele de existențe pe care le-ai avut până acum a fost aleasă chiar aceasta pentru a te cunoaște adânc, cu adevărat. Pentru a afla cine ești, de unde vii, unde vei ajunge, care este rostul vieții tale în această lume. Ai intrat pe o cale spirituală – hridaya yoga, yoga Inimii Spirituale, în care parcă toate aspirațiile tale dintotdeauna încep să prindă viață, să aibă sens. Nu te mai simți izolat sau pierdut în hățișul unei lumi străine, nu mai ești singur în căutările tale. Mulți alți oameni au aceleași vise ca și tine, practică aceleași metode, îți caută privirea pentru a-ți împărtăși o revelație…

În ce lume frumoasă ai intrat, o lume plină de iubire, de doruri înalte, o lume senină, ca și sufletul tău. 

Cursurile de yoga nu sunt simple lecții… Sunt prilej de introspecție, de căutare interioară. Nu înveți asane sau tehnici , ci trăiești asanele ca meditații în care contempli infinitul din tine. Respirația nu mai este un proces inconștient, la care nu participi. Fiecare inspirație și fiecare expirație te duce tot mai adânc în Inimă, în esența ființei și a universului. Neclintirea din adâncuri îți revelează fericirea.

Retragerile pentru meditație ți se potrivesc perfect pentru a te privi  pe tine însuți, pentru a-ți regăsi Inima în liniștea unei oaze de pace de la marginea pădurii.

Marea înțelepciune divină a Totului îți deschide și ea porțile prin inițieri în Cele Zece Maha Vidya. Seminarii calde, prietenoase te ajută să cunoști tot mai multe ramuri ale spiritualității pure.

Da, ești un om fericit. Și poți să spui ca și marele Utpaladeva: ”Cine mai este ca mine în acest univers?”

3 comentarii

Din categoria Articole, Meditatie, Tantra Shastra, Yoga

Construcția magnifică sau mediocră a viitorului

A avea diverse  obieceiuri este firesc pentru un om. Dar suntem oare conștienți de influențele subtile și destinice pe care fiecare acțiune repetată o are asupra noastră? Și acum nu vorbim doar de o viață, ci de construcția magnifică sau mediocră a viitorului ce depășește granița unei existențe și atinge eternitatea.

În yoga se acordă o atenție deosebită înțelegerii modului în care acționează asupra evoluției noastre tendințele (vasana, în sanscrită) și impregnărilor care apar în noi (samskara). De exemplu avem tendința de a mânca zahăr mult, ceea ce duce la obiceiul de a căuta prăjituri în fiecare zi. Devine astfel o obișnuință pentru noi să trecem pe la cofetăria de lângă casă pentru a cumpăra prăjituri, și mâncăm zilnic dulciuri. Dacă ar trece o zi fără acest ”ritual dulce” am simți că parcă ne lipsește ceva, sau chiar e posibil să apară dependența de zahăr și să ne simțim rău fără el. Iată un obicei nesănătos ce poate duce la urmări nedorite, la diferite boli. Și poate că nu ne-ar deranja atât de mult dacă nu ar fi vorba de influențe ale lui și în existențele noastre viitoare.

La nivelul mai vast al vieții și evoluției spirituale, tot ceea ce facem definește cu adevărat întreaga ființă de acum și din viitor. Cu cât avem mai multe obișnuințe bune, sănătoase, spirituale, cu atât vor exista și în viitor influențele lor. Întotdeauna un obicei bun ar trebui să înlocuiască un obicei rău. Trăim foarte mult în virtutea a ceea ce ne obișnuim să facem și uneori suntem atrași de aceste repetări ale acțiunilor noastre.

Așa că, de ce nu ne-am crea conștient obiceiuri cât mai bune, care să aibă  efecte deosebit de frumoase în viața și în viețile noastre. Să citim o poezie inspiratoare în fiecare zi, să facem meditație, yoga. De la un moment dat suntem chemați spre camera de meditație tocmai pentru că am făcut zilnic și simțim că aceasta ne face mai fericiți.

Cum ar fi dacă ne-am crea obiceiul să facem o retragere pentru meditație în fiecare lună?

Vă invităm să participați la Retragerea Hridaya de meditaţii pentru revelarea Inimii Spirituale (atman), în perioada 7-9 martie 2014, la Centrul de Meditație și Yoga – Kamala.

În cadrul acestei retrageri vor fi oferite recomandările necesare, metodele şi elementele practice meditative, conferinţe cu diferite teme, printre care:
– Metoda de introspecţie a lui Ramana Maharshi folosind întrebarea “Cine sunt Eu?”;
– Freamătul mistic (spanda), conştiinţa martor, resorbţia sentimentului “Eu” în sursa sa, despre conţinutul şi calitatea minţii, iubirea pură ca expresie a conştiinţei unităţii, tăcerea ca substrat al existenţei.
– Adâncirea în meditaţie, folosind două metode din tradiţia Mahamudra: “prinderea minţii agitate” şi “stabilizarea minţii în starea de linişte”;
– Cele patru etape fundamentale în procesul Revelării Sinelui Suprem (Inima Spirituală);
– Tehnici de liniştire a minţii folosind controlul respiraţiei;
– Principiile fundamentale de transformare spirituală în Advaita Vedanta.
– Metode de a translata de la conştiinţa individuală la Conştiinţa Unitătii Divine.
– Minunarea faţă de frumuseţea Inimii Spirituale.

Făcând astfel de retrageri creăm un nou obicei și o noua viață!

(Pentru înscrieri: 0731324241 sau 0731324239)

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi

Esenţa filozofiei Advaita Vedanta

În limba sanscrită “Advaita” înseamnă “non-dualitate”, iar “Vedanta” înseamnă “sfârşitul Vedelor”. În acest context, Vedele sunt expresia cunoaşterii străvechi, tradiţionale, convenţionale. Astfel, Advaita Vedanta poate fi tradusă prin “conştiinţa non-duală care se revelează la sfârşitul cunoaşterii discursive sau, mai bine spus, dincolo de aceasta”.
Există patru afirmaţii vedantice fundamentale, denumite maha vakya-uri, ce exprimă idei forţă care sintetizează experienţa spirituală în Advaita Vedanta.
Fiecare dintre cele patru Vede conţine câte una dintre aceste afirmaţii ce se regăsesc apoi în Upanishade. Maha Vakya-urile, marile rostiri, sunt afirmaţii despre adevărul ultim, Satya, al totalei unităţi şi unicităţi divine. Acestea sunt:

Prajnana Brahma – Conştiinţa este Brahman (Realitatea Supremă).
Aceasta este numita Svarupabodha-Vakya. Ea apare în Rig veda şi în Aitareya-Upanishad.

Aham Brahma Asmi – Eu sunt Brahman.
Aceasta reprezintă Anusandhana-Vakya. Ea apare în Yajurveda şi în Brihadaranyaka Upanishad.

Tat Tvam Asi – Tu eşti Acela (Brahman – Realitatea Supremă).
Aceasta afirmaţie apare în Sama Veda şi în Chandogya Upanishad.

Ayamatma Brahma – Acest Atman (Sinele Suprem) este Brahman. O găsim în Atharva Veda  (Realitatea Supremă).
Aceasta a fost denumită Anubhavabodha Vakya, revelaţia care exprimă experienţa intuitivă a celui ce îşi revelează natura divină. Ea nu mai este şi în Mandukya Upanishad.

Alături de aceste patru maha vakya-uri, găsim adesea o a cincea, ce nuanţează aceeaşi revelaţie a unităţii:

Sarvam Khalvidam Brahma – Toate acestea sunt într-adevăr Brahman.
Aceste afirmaţii reprezinta esenţa filozofiei Advaita Vedanta.

Scrie un comentariu

Din categoria Articole, Meditatie

Sărbătoarea anului – Sărbătoarea clipei

Avem in cursul vieţii zile de sărbătoare, pe care le considerăm deosebite, în care vrem să facem ceva deosebit. Le planificăm, ne gândim la ele şi uneori reuşim să fim mai fericiţi atunci. 

Sărbătoarea este un prilej de a ieşi din rutina cotidiană, ne asumăm alte roluri decât cele pe care le avem în restul zilelor, sau scoatem din adâncul nostru ceea ce e mai frumos, mai bun. Toţi vrem să trăim din când în când mai mult fericirea, să ne simţim mai aproape de idealul vieţii noastre. 

Astfel de sărbătoare este cea a trecerii într-un an nou, 31decembrie – 1 ianuarie. Nici măcar nu corespunde astronomic vreunui moment special şi cu toate acestea ea este pentru noi un eveniment deosebit. Aşa cum este adevărat că omul sfinţeşte locul, la fel putem spune că omul poate să facă sărbătoare din orice zi. 

Şi atunci, de ce să nu gândim mai amplu, de ce să nu fie toată viaţa o sărbătoare? Ne-am obişnui cu fericirea şi am zice că e ceva normal? Dar aşa ar fi firesc. Fericirea ea însăşi este cea mai firească stare a omului. Şi dacă fiecare zi ar fi o fericită sărbătoare şi tristeţea nu şi-ar mai găsi locul în sufletul nostru? Cum ar fi? De ce nu ne-am lăsa firescul din adâncul inimii să ne inunde întreaga fiinţă?

Şi haideţi să mergem mai departe cu năzuinţele, şi să dăm perioadei de trecere dintre ani adevărata ei semnificaţie – cea de iniţiere a unei vieţi superioare, de încheiere a suferinţei şi deschidere faţă de frumuseţe, lumină, puritate.

Avem acest dar special – sfinţim locul şi încununăm cu sărbătoare zilele. Suntem oameni – fiinţe deosebite în marea complexitate a Universului. Atât fericirea cât şi eşecul sunt în mâinile noastre. Ce ducem mai departe cu noi… Este o decizie pe care fiecare o ia – conştient sau nu.  

Dar să revenim la sărbătoarea Anului nou. De ce să nu o trăim în cea mai frumoasă dimensiune a sufletului nostru? Putem să mâncăm oricât, să bem orice, să fim în cel mai exotic loc din lume, dar vom trăi astfel acea fericire care nu are început şi nu are sfârşit? Acea beatitudine despre care vorbesc sfinţii? Şi dacă un singur om ar fi trăit-o, şi tot ar merita să o căutam şi noi în adâncul nostru pentru că înseamnă că există. Există!

Să ne amintim de ea, să o recunoaştem în toate clipele şi în fiecare clipă. Oamenii vin şi pleacă din viaţa noastră, lucrurile azi le avem şi mâine le putem pierde, dar ce rămâne? 

Priveşte adânc în Inima ta. Ea nu te trădează, ea este izvorul vieţii tale. Fiind mai conştient de aceasta vei fi mai apropiat de ceilalţi oameni – prin iubire, mai detaşat de suferinţă – prin înţelepciune, mai bun cu toată lumea – prin compasiune, mai puternic în faţa obstacoleleor – prin discernământ, mai plin de lumină – prin adevăr.

La Centrul de Meditaţie Kamala facem ca sărbătoarea Anului nou să fie o sărbătoare a recunoaşterii Inimii Spirituale, o sărbătoare a fericirii profunde. Medităm împreună zece zile în pura existenţă, prin pura beatitudine a purei conştiinţe – sat cit ananda. 

Şi tu, de ce nu?

(Despre retragerea pentru meditaţie citiţi pe http://www.kamala.ro)

Un comentariu

Din categoria Articole, Meditatie